Archive for Iunie 2008

Guinness Book – Cea mai mare piscina din lume… Asta pntru ca se apropie concediul…

Statul Chile a fost desemnat ca statul cu cea mai mare piscina din lume.

Laguna gigantica este localizata in San Alfonso del Mar, in Algarrobo city, pe coasta de sud a statului Chile

Guinness Book of World Records a nominalizat-o ca cea mai mare piscina din lume. 

Cat de mare este? Peste 1 Km lungime (3,323 feet), acopera 20 acrii si contine 250 ooo metrii cubi de apa.
Tocmai buna pentru concediul nostru, prieteni… Ce ziceti, Victor, Melk, Smartini, Ovidiu? Ne vedem aici?

 

 

 

Anunțuri

Human Strenght… mai mult decat spectacol, arta cu adevarat!

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Human Strenght… mai mult decat spec…„, posted with vodpod

 

Lasania (Lasagna) à la al2lea

Cautand prin congelator mai zilele trecuta gasesc intr-un sertar o punguta cu carne tocata. Aha! zic… asta ne-a ramas de cand am facut ultima data dovlecei umpluti. Asa ca m-am gandit ce as putea face din ea. Ca era cam putina, pentru orice. Hai sa incerc sa fac o lasania… Bine, bine, dar cum se face? N-am facut niciodata! Dau o fuga la Kaufland si ma opresc la raionul de paste fainoase. Mai, sa fie! Nu gasesc paste pentru Lasania. Cand sa plec observ pe un raft niste cutii… A! aici sunt. Ma uit la preturi, stau stramb ca sa cuget drept, pun ochelarii si tot 99.9 lei vad. Maaaiiii… mai bine ma duc la Real si o cumpar gata facuta! Ba nu! Ca acolo o bucatica cat palma costa si mai mult, parca! Hmmmm… Ma uit alaturi, 120,… Mai ceva! Nu se poate, renunt… spre capatul raftului vad alta cutie! Sub ea, pretul 49,99 lei! E! parca suna altfel. Ma apuc sa citesc ce scrie pe cutie. Ce bine… uite si reteta… Mai cumpar niste cutii de „Pomodori pelati” (nu stiu de ce, dar numai a rosii decojite nu-mi suna) si plec victorios spre casa. Nu va mai spun ce am mai cumparat, ca nu e relevant. Citesc pe cutie ca pastele se pun in lasania, asa cum sunt, nefierte. Maaaai, n-am mai auzit! Dar asa o fii. Ce stiu eu! Mai citesc cateva indicatii de preparare de care nu pot spune ca am fost multumit pe deplin. Asa ca mi-am facut propria reteta. Iata cum:

Ingrediente: o cutie de paste pentru lasania, carne de porc tocata, o ceapa potrivita, cascaval, smantana, o cutie de rosii decojite, unt, sare dupa gust. Nu dau cantitati, ca se pune dupa cum va place.

Intr-un vas de sticla termorezistenta (de preferat dreptunghiulara, nu faceti ca mine… eu am pus in una rotunda si a trebuit sa rup pastele) se pune ulei, cat sa fie bine unsa. Puneti apoi foile de lasania, asa cum sunt, nefierte. Eu am pus cam doua straturi. Puneti apoi carnea tocata pe care o amestecati inainte cu ceapa calita in ulei de palmier (ca asta e la moda… dar merge orice ulei). Apoi puneti 3 rosii din conserva, taiate in felii subtiri. Turnati si zeama care iese din rosii cand le taiati. Puneti o cescuta de apa, cat sa acopere primul rand de paste. Eu nu am pus si la fundul vasului au ramas cam… crocante. Sau puteti sa nu puneti apa, daca va plac mai crocante. Mie mi-au placut si asa. Presarati putina sare. Adaugati apoi cam doua linguri de smantana si acoperiti cu cascaval ras. Eu am avut trei feluri de cascaval: cu verdeata, picant-cu ardei iute si cascaval afumat. Prima data am pus cascavalul cu verdeata. Puneti al doilea strat de paste, apoi carne tocata, rosii taiate, suc de rosi, sare, smantana si cascaval ras. De data asta am pus un amestec de cascaval picant si cascaval afumat. Taiati deasupra feliute subtiri de unt (4-5 feliute e suficient) si bagati la cuptor, cam 20-30 minute. Uitati-va din cand in cand sa vedeti cand sunt gata. Daca s-au rumenit deasupra si au capatat o culoare aramie, inclusiv pe peretii vasului inseamna ca e gata. Practic, pastele se fierb in cuptor, in sosul format din rosii, ulei, smantana si zeama de carne. Au iesit delicioase!

Pofta buna!

 

Bancuri (2)

Un american, un francez si un roman naufragiaza pe o insula pustie. Atat de pustie ca nici macar o vietate sau un pom fructifer nu era de gasit. Dupa cateva zile, cei trei erau lihniti de foame si se uitau din ce in ce mai ciudat unul la altul… Americanul zice: – Uite, eu m-am gandit sa cedez o bucata din pulpa piciorului. Zis si facut. Taie o bucata buna, o frig ei si fericiti isi potolesc foamea. Dupa cateva zile, foamea isi spune iar cuvantul… Zice francezul: – Uite, tai o bucata din fesa dreapta. E un pic cam grasa, dar ne potoleste foamea. Dupa cateva zile, vine randul romanului: – Uite, zice acesta, eu m-am gandit sa-mi pun penisul la bataie… Da omul pantalonii jos si ceilalti doi se reped cu cutitul si furculita. la care romanul zice: heeeiiii! Ho!  intai lapticul si apoi fuguta la culcare!  🙂

Un tip se intoarce acasa dupa o seara lunga. Intra tiptil in casa, ca sa
nu fie auzit, si se indreapta spre scara care ducea la dormitor. Din
nefericire greseste prima treapta si, incercand sa se agate de balustrada,
se rasuceste si cade in fund. Cele doua sticle de whiskey din buzunarele
de la spate se fac tandari. Strangand puternic din dinti ca sa nu urle de
durere, se ridica, isi da pantalonii jos si se uita in oglinda din hol.
Fundul lui taiat in zeci de locuri sangera puternic. Cu greu reuseste sa
gaseasca o cutie mare de plasturi si, cu ajutorul oglinzii, incepe sa puna
cate un plasture unde vede sangele curgand. Cu chiu cu vai reuseste apoi
sa ajunga in pat. 
Dimineata sotia se uita chioras la el si ii zice :                                                        /  -Iar ai venit beat azi noapte…
-De ce spui asta? intreaba el nedumerit.
-Poate din cauza usii de la intrare lasata larg deschisa; poate din cauza
cioburilor de pe trepte; poate din cauza darelor de sange de prin casa.
Dar cu siguranta din cauza plasturilor lipiti pe oglinda!

Nana mea… sau ultima imagine a copilariei

De multe ori, asa cum vorbeam cu unul din prietenii mei, nu ne ajuta cu nimic evolutia, banii, meseria; sufletul ne ramane acolo… in copilarie. Imaginea copilariei, a trairilor noastre din copilarie, ne marcheaza tot restul vietii. Intamplari frumoase, senzatia de confort si siguranta nu mai sunt nicicand asa de intens traite. Se pare ca tot ce e mai frumos ni se intampla in copilarie.

Iata ce vreau sa va povestesc: e vorba de Nana. Nana mea.

Nana… persoana care alaturi de mama a vegheat ca nu cumva „baiatul” sa pateasca ceva… eu asa am putut sa-i zic.. Nana, desi pe ea o chema Elena. Dar eram mic si ma fascinau cantecele cu care incerca sa ma adoarma si grija cu care imi veghea primii pasi pe care m-am inversunat sa-i fac chiar inainte de a implini varsta de un an. Era cea de-a doua mama, era cea care desi eram mofturos la mancare, gasea intotdeuna metoda sa ma faca sa mananc. Trebuie sa va spun ca era un chin sa ma faca cineva sa mananc lapte sau ou. Dar Nana mi-l strecura prin strecuratoarea de ceai sau imi facea „ou in cescuta” pe care-l amesteca cu sare si paine si obtinea ceva care acum nu as mai manca…

Mai tarziu, vara, ma lua cu ea la tara, la Godeni, comuna natala a bunicii din partea mamei. De fapt Nana era o verisoara de-a mamei, care nu ne-a lasat la greu si a venit sa o ajute pe mama cu cresterea mea, in momentul in care mama a trebuit sa se intoarca la serviciu.

In drumul spre Godeni, preferam sa mergem numai pana la iesirea din oras cu autobuzul, iar apoi sa o luam „peste deal” prin livezile de pruni si campurile inflorite. Atunci am invatat numele tuturor florilor de camp. Nana avea o poveste pentru fiecare floare in parte: sangele voinicului, floarea rosie ca sngele, ochiul boului (margareta), floarea cu rusine, clopoteii, panselutele salbatice, fiecare reprezenta un mic univers pentru mine. Am invatat de mic la ce sunt folositoare plantele medicinale si cum poti sa-ti legi o mica rana cu o frunza de patlagina sau sa tratezi un neg cu laptele de galbenele sau rostopasca. Apoi toate gazele pamantului aveau un nume si nicidecum nu aveam voie sa stric vreun musuroi de furnici, pentru ca venea ploaia. Daca o faceam din greseala, trebuia neaparat sa arunc un strop de saliva pe musuroi ca sa imbunez ploaia, sa ma ierte si sa nu vina ca sa-mi strice plimbarea…

Ajungeam pe la ora pranzului, cand cei ai casei (Nana avea o fiica ce locuia la Godeni) pregateau o minune de mamaliga din care faceau bulz cu branza de burduf sau cascaval afumat, copt apoi pe plita. Mancam pe masuta rotunda, cu scaune joase, parca din povestea cu Alba ca Zapada, in strachina de lut si cu lingura de lemn. Ce bun era de data asta laptele si untul batut in „putinei”. Nana parca inflorea vazand cu ce pofta mananc!

Apoi toti pomii erau ai mei. Visinul, zarzarul si mai ales dudul erau gazdele care mi-au adapostit prieteniile cu copii locului. Totul era frumos si parca timpul trecea mai repede si mai placut ca la oras. Era un loc plin de magie care ma atragea dar in acelasi timp ma si speria putin. Mi-era o frica teribila de gastele de pe ulita care parca stiau ca sunt de la oras si ma sasaiau si ma alergau spre disperarea mea. Fugeam spre  Nana care cu batul in mana facea ordine si imi readucea cu un sarut linistea. Seara ascultam pe prispa cantecul greierilor si urmaream intoarcelea vitelor de la pascut. Oamenii mergeau la fantana sa aduca apa proaspata, rece ca ghiata si limpede ca si cristalul. Eram uimit de indemanarea  oamenilor care veneau de la fantana cu doua galeti de apa puse pe cobilita si purtate pe umar. Cum de stateau in echilibru? Era prea mult pentru mine! Ma gandeam ca nu as reusi niciodata. De fapt nici nu am incercat, sincer sa fiu! Adormeam ascultand povesti de demult si cantece de leagan.

Dimineata, ma trezeau razele de soare care imi mangaiau obrazul si tresareau printre frunzele de vita care umbreau prispa casei. Casa era construita in stil muscelean, cu prispa la etaj si scara exterioara pazita de o usa care noaptea era incuiata, asa, pentru ca asa era obiceiul, ca hoti sau oameni rai nu erau. Intrai intr-un hol iar la stanga si la dreapta dadeau doua usi catre cele doua dormitoare. Era racoare , mirosea a busuioc si lamaita si scandura era curata ca lacrima. Imi placea sa-mi imaginez ca frunzele de vita ma cunosteau si ma chemau afara, la joaca. Nu as fi vrut sa ma trezesc… priveam soarele printre gene si ascultam zgomotele din curte… cei mari deja terminasera treburile de dimineata iar micul dejun mirosea atat de bine! Nu intelegeam prea bine ce se vorbeste dar asteptam clipa cand pe usa, aparea Nanica, care ma saruta pe obraji ca sa ma trezesc… Coboram la parter unde era bucataria si cuptorul de paine si unde am mancat, la masuta „celor sapte pitici” cele mai gustoase bucate pregatite in stil taranesc.

Dupa ce am inceput scoala, am mers din ce in ce mai rar la tara. Mai mergeam uneori in vacanta, dar numai cu autobuzul. Nana ma astepta cu drag si imi povestea tot ceea ce s-a inatmplat de cand nu ne-am mai vazut. In surdina se auzea difuzorul la care canta muzica populara. Deja vechea casa a copilariei nu mai era locuita. Se mutasera cu totii in casa noua, peste drum si un pic mai sus, pe ulita.

…imi aduc amine ca acum ultima vizita, era inceputul lui iunie, am intrat cateva minute, intr-o vizita scurta. Imi era un dor nespus de Nana. Stiam ca era bolnava. Am fost sa o vizitez. La plecare, m-a condus pana la usa casei. Urma sa fie ziua mea, in 12 iunie. Implineam 18 ani. Mi-a urat tot binele din lume si mult succes la admitere. M-a sarutat pe obraji si o lacrima i s-a prelins pe obraz. Am intrebat-o de ce plange? „Cine stie cat oi mai trai…” mi-a raspuns. Am certat-o si i-am zis ca o astept la ziua mea. Apoi am plecat. Pe drum, am intors capul si am privit spre usa pe care  tocmai a intrat. Mi s-a intiparit pe retina imaginea mainii care de multe ori m-a mangaiat si mi-a alinat suferintele… a disparut usor, in spatele perdelei de la geamul usii…

Nu am stiut de ce nu a venit la ziua mea, decat tarziu, la cateva zile. Ne-a parasit, plecand spre un loc mai bun lipsit de griji si de suferine.

Mi-a lasat dragostea pentru natura si multe amintiri, cantece si povesti frumoase. Multe dintre ele le-am uitat dar ce nu pot sa uit sunt amintirea florilor de camp, razele de soare printre frunzele de vita de vie si dragostea ce mi-o purta… Nana mea … ultima imagine a copilariei…

Michael Jackson – artist complet

Smooth Criminal

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about "Michael Jackson Smooth Criminal", posted with vodpod

… si alaturi de Britney

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

 

Mircea Badea – Laba şi Muia – 5 iunie 2008

Nu se putea sa nu postez ceva nostim cu ocazia publicarii celui de-al 50-lea post al meu. Mircea Badea ma bine-dispune in fiecare dimineata. Dar azi, am ras cu lacrimi.

Weiter so!

 

Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.