Archive for Noiembrie 2009

Despre cântatul din frunză… şi alte amintiri din copilărie

A: am auzit ca eşti student la silvicultură?
O: da
A: felicitari
O: mulţumesc
Au: te-ai gandit bine
O: e frumoasă facultatea
A: natura e mereu o sursa de inspiraţie
O: natura e prea complexă să o înţelegi în câţiva ani cât trăim
A: aşa e
A: dar de multe ori te lasă să îi pătrunzi tainele
A: ai stat vreodată pe spate, într-un câmp cu flori şi margarte, privind cerul senin?
O: era câmp de iarbă
A: …şi ai auzit greierii cântând?
O: da
A: …şi ţi-au zburat gândurile departe… departe… spre nicăieri…pe aripile vântului?
O: călătoream pe cer
A: e darnică natura…
A: asta e imaginea mea din adolescenţă… sau din copilarie? nu mai ştiu…
A: când mă gândesc la acele clipe, sunt fericit
A: eram numai eu, câmpul necosit, vântul prin brazi şi cerul senin… eu priveam la norii albi şi-mi imaginam chipuri…
A: forme ciudate, balauri şi zâne, bătrâna olandeză cu saboţi din lemn şi câte şi mai câte…
A: nu cred că eram „ciudat”
O: erai om
A: eram numai îmbătat de natură…
A: plecam întotdeauna cu tristeţe de acolo
A: era locul meu de taină
O: şi acum nu poţi să mergi pe un câmp să te laşi în iarbă?
A: nu e acelaşi lucru… nu e ca locul meu de pe vârful dealului, cu oraşul la picioarele mele. Eu, cu mine şi cu natura…
A: să mă duc acolo ? acum?
A: nu ştiu…
A: mi-e frică să mă mai duc acolo
A: acum sunt prea ocupat
O: dar ocupatul ăsta e relativ, gaseşti o zi ocupată mai puţin. sunt sigur că există
A: locul meu e foarte departe
A: la 600 de km
O: ioi ce departe!
A: când mă duc acolo, atâtea sunt de făcut că nu apuc niciodată să  mă bucur de el
A: şi ştii ce mi-e frică?
O: ?
A: mi-e frică sa constat că nu-l mai găsesc…
A: că civilizaţia mi l-a stricat
A: că sunt garduri sau ce ştiu eu ce proprietăţi
O: vile, case mari.
A: că voi avea o imagine alta decât o ştiu eu
A: ar fi trist…
A: …am copilărit în Câmpulung Muscel
A: oraş de munte
A: sau de dealuri…
O: eu am campat cortul între Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş
A: cel mai înalt deal, Măţău, este în Câmpulung. Peste 1000 de metri
A: ai campat pe muscele, cum s-ar zice…
A: şi… acum înţelegi?
O: ştiu cum e zona
O: da, înţeleg…
A: înţelegi ce imagine am în suflet?
O: înţeleg doar într’un fel…în felul meu.
A: şi… ia să te văd… cam ce înţelegi?
A:  🙂
O: zona e superbă.
A: aşa e
O: şi m’a lăsat cu urme adânci chit că am stat doar o noapte.
A: închipuie-ţi că eu am plecat de acolo într-un oraş de câmpie
O: asta e mai dureros
O:  😦
A: Am stat într-o casă pe dealul din partea dreaptă a oraşului, cum mergi dinspre Braşov spre Piteşti.
A: Eram înconjurat de natură
A: în faţă gradini şi mai jos, oraşul (în 5 minute erai în centru)
O: dar de atunci multe s’au schimbat?
A: …în stânga un parc enorm… parcul Ştefănescu
A: în spate, pădure
A: cu de toate: mure, fragi, zmeură… tot ce voiai – ciuperci, mii de flori
A: dar nu aici era locul meu
A: locul meu era deasupra, sus, sus, pe deal…
A: acolo era liber… vedeam oraşul, munţii, brazii…
A: aşa să-ţi închipui că parcul era enorm, mai mult sălbatic
A: partea dinspre oraş era cu alei străjuite de castani bătrâni sub care erau bănci…
O: …frumos
A: te-am plictisit…
O: nu
O: mă gândeam cum eu …
A: esti politicos…
O: …cum eu găsesc plăcere în lucruri mult mai seci, eu nu am parte de peisajul pe care îl descrii
O: dar dacă aş fi trăit şi eu în zona de munte…
A: toate la timpul lor
O: şi ce a mai rămas din tot ce mi’ai zis? Mai e un parc sălbatic acolo?
A: mai e, dar nu ştiu cât de sălbatic
A: ai mei s-au mutat la bloc
A: Casa în care am stat a fost luată de foştii proprietari şi au modificat-o
A: pâna şi grădina din fată, şi gardul…
A: iţi dai seama ? Au tăit părul sub care puneam vara şezlongul şi citeam…
A: aşa că… mi-e frică să mă duc mai sus, spre locul meu… dacă nu mai e?
O: acum te înţeleg
A: ar fi o ruptură şi o durere de nedescris
A: locul meu de joacă era parcul şi pădurea. Când trebuia să vin la masă, striga mama: Adiiiiii….
A: de multe ori nu răspundeam. Imi plăcea să mă strige.
O: ))
O: ce tare e asta!
A: Atunci sărea şi bunica: măi, Adi, măi… hai acasă măiiii…
A: răsuna pădurea
A: veneam atunci în fugă.
A: mă furişam cu emoţie pe lângă vacile lui Călcâi (aşa se numea proprietarul) de care mi-era frică. Parcă aveau ceva cu mine…
A: săredam pârleazul, treceam peste pârâu şi în 3 minute eram în curte… doar alergam la vale
O: aveai pârleaz?
A: da
A: eram în centrul oraşului, dar parcă deasupra mea începea satul…
A: trebuie să vezi, nu ştiu să explic
A: Oraşul, practic, se termina la mine acasă
O: „Eram în centrul oraşului, dar parcă deasupra mea începea satul”
O: frumos ai spus asta
A: mai erau case şi mai sus, pe deal, dar pădurea era sălbatică. Se pare că era proprietatea cuiva
A: în fiecare seară, vara, cineva cânta din frunză…pe deal
A: ascultam fascinat
O: incredibilă imaginea
O: ” În fiecare seară, vara, cineva cânta din frunză…pe deal”
O: ce frumos ai spus!
A: când m-am făcut mai măricel şi mai curajos, am plecat spre locul de unde se auzea „doina” cântată din frunză. Era o melodie tristă…dar frumoasă
A: te pătrundea adânc, adânc, în suflet, pentru totdeauna
O: Adrian, tu spui ca nu ai talent aşa mult…dar te inşeli
A: Nu eu scriu… e sufletul meu
A: eu doar apăs nişte taste
O: …..
A: Era un moşneag, cu părul alb, cu pălărie, cu zâmbetul pe buze…
O:  :))
A: M-a poftit să mă aşez.
A: Nu am scos nici un cuvânt. Nu am vrut să stric momentul… A lăsat capul pe spate, a închis ochii şi a început să doinească… se auzea tare, tare, un sunet minunat, parcă din altă dimensiune…
A: a observat că stau cu gura căscată…
A: mi-a aratat frunzele lui din care cânta
A: erau într-un borcan, parcă ar fi fost la murat. Mi-a pierit curiozitatea de a încerca şi eu să suflu în frunză
A: deh… copil de la oraş…
O: : )
O: dar cânta din aceleaşi frunze?
A: avea mai multe
O: nu era mai uşor să tot rupă alta?
A: nu ştiu din ce copac le lua
A: dar le ţinea într-un borcan
A: probabil că trebuiau tratate cumva, nu mă pricep
A: mi-a cântat până când soarele începea să se lase roşu, spre apus…
A: m-am ridicat şi am mulţumit… bătrânul a zâmbit şi mi-a zis: să fii iubit, taică
A: am ştiut că voi ţine minte toată viaţa episodul ăsta
O: ce frumos spui…
A: în alte seri, îl ascultam din curte… ştiam cine e  şi că îmi cântă mie… aşa ziceam eu…
Anunțuri

Prima de sărbători în bancnote speciale…

Anul acesta, prima de sărbători a bugetarilor se va acorda mulţumită unui împrumut obţinut de guvernul Boc de la o bancă din Botswana.

În mod sigur, împrumutul, ca şi prima, vor fi în moneda naţională a Botswanei. Prima se va acorda  în funcţie de merite, categorii de meserii, sau riscuri de îmbolnăviri profesionale, astfel:

Pentru personalul cu studii medii…

Pentru cei cu studii superioare…

La care se adaugă pentru personalul din învăţământ un spor în valoare de…

iar pentru personalul din sănătate sporul va acoperi şi riscul ridicat de îmbolnăvire cu virusul AH1N1. Sporul ce se va acorda este în valoare de…

Sărbători fericite!

VOT sau BINGO????

Hai breeee… nu vă faceţi că vă e lehamite. Că asta e frumuseţea la alegeri. E ca şi cum ai urmări BINGO. Stai, aştepţi cu gura căscată să iasă preferatul tău. Cu toate că zici că nu-ţi pasă, tot ai anumite preferinţe. De exemplu, unii se uită cum arată candidatul, dacă „calcă a preşedinte”, dacă face scandal, e ironic sau om serios. Nu avem de unde să ştim ce va face, adică dacă vom caştiga la BINGO, dar votăm, sperăm în marele câştig…

…şi mai sperăm să nu primim apoi, asta:

Nunta in politica

Sa le fie de bine!   🙂   🙂   🙂

unbenannt

Dictionar explicativ (DEX)

Iata cateva definitii noi ale unor termeni vechi…

PRUDENT: pasta de dinti cu extract de prune
MONOLOG: olog de un picior
BIOLOG: olog de ambele picioare
SEXOLOG: olog de sase picioare??? 🙂
MANIPULARE: manevrarea penisului cu ajutorul mainilor
ATATAT: fara sani
AMANAT: fara maini
INCHINARE: transport catre China
INVINUIRE: procesul de fermentare a mustului
INFOCARE: transformare in foca
GHINIOANE: varianta moldoveneasca pentru  „Bine Ioane”
IMPRASTIERE: rezultatul procesului prin care betivii se fac prastie
BIZAR: zar dublu
MACEL: mac mic
MICROSCOP: scop marunt
INVIORAT: prevazut cu vioara
LESINA: pe unde merge „le trenul”
MERITORIU: teritoriu ocupat de livada cu meri
RATEU: pateu din carne de rata
PS (pe sleau): definitiile nu-mi apartin…
PS1: Completari din partea Cellei si Mirelei (cu multumiri):
APOI=apa mare
ABUZ=fara buze
SOIOS=de soi
SCARABEU=cetatean ce locuieste la bloc la scara “b”
TRACTOR=actor cu mult trac
TUTUN=a-arma de-de a-artilerie
TZURTZUR=sunetul soneriei
MOVILA = ridicatura de pamant de culoare MOV

Prinsea sau Leapsa… that is the question…

Toata lumea ii zice „Leapsa”. Eu stiu din copilarie ca jucam „Prinsea”. Adica jocul in care un copil fugea dupa altii si incerca sa-l prinda.  Sau macar sa-l atinga. Adica era vorba de un „alergator” si mai multi „alergati”. Pentru ca tu „alergat” sa nu devi „alergator” trebuia sa nu te lasi prins sau atins. Pentru asta s-au inventat diferite variante ale jocului: „Prinsea pe starcite” sau „Prinsea pe ouate” (adica cel alergat trebuia sa se „starceasca” (aseze) ca si cum s-ar oua daca exista pericolul sa fie atins de alergator), „Prinsea pe cocotate” (adica cel alergat trebuia neaparat sa se cocoate pe gard, pom, bolovan sau orice obiect care era mai sus decat nivelul solului), sau „Prinsea pe animale” (cand trebuia sa rostesti repede un nume de animal, mereu altul daca erai de mai multe ori in pericol). Acum realizez ca Leapsa e tot un fel de prinsea, adica dupa ce o primesti, trebuie sa o dai la altul… Asa ca ma grabesc sa onorez leapsa primita de la Maminineta:

,,cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni “creatori de conţinut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influenţă etc). Talent la taste, aşadar.”

Mami, tu esti una din preferatele mele. Te nominalizez desi am primit leapsa de la tine. Stilul tau ma inspira sa-ti raspund in versuri sau mai nou, sa scriu si eu cate o poezie. Apoi Nea  Costache care stie sa povesteasca povesti inspirate din viata de la tara, cu un grai neaos oltenesc.  Apoi Alin, care e Pamflezistul si care ma bine-dispune de cate ori ii citesc creatiile. Si scrie pamflete din ce in ce mai bune. Weiter so, Alin! Nenea Iancu, cu poeziile si proza lui gastronomica minunata. Am invatat multe secrete ale bucatariei de la tine, nene Iancule. Nu am s-o uit nici pe Mirela, care ne imbata cu parfumurile franzuzesti si nu numai, dar nici pe Trexel „sa mori tu”, vecinul meu scump la vedere. Pe Satmareanca nu o nominalizez. Uite asa! Ca nu prea mai scrie ca e ocupata sa dea mana cu persoane importante… nu spun nume. 🙂  Vania, este la fel de aproape de sufletul meu ca si Nea Costache. Scrierile lui ma bucura de fiecare data, desi sunt cam puturos la comentarii… Deci „Prinsea” merge mai departe si sa nu incercati sa va starciti sau sa va cocotati sau sa-mi ziceti in vreun fel, ca nu am nici coarne, nici nu mormai nici nu arat ca alte animale…

Sunt numai eu, cu cel de-al2lea blog al meu…

Toamna…

de   <al2lea>

toamna1

Miez de zi patruns de-o raza
(Ce-i a soarelui fecioara)
Coloreaza-n codru-o frunza
Ce grabita-apoi coboara
Vantu-o ia, o poarta-n brate
Si-o aseaza-ntre surate
Cand pe cer, un stol de rate
Se grabesc spre tari uitate
Codrul si-ambracat vesmantul
Colorat, apoi in soapte
Vantu-acopera pamantul
Cu un strat de frunze moarte
Un stejar batran priveste
La minunea colorata
Veveritei ii sopteste:
„Toamna asta-i minunata!”