Iubire interzisă

de <al2lea>

Noapte-albastră se aşterne
Peste lumea îngheţată
Luna se trezeşte-alene
Jos, sunt codrii ca de vată

 

Peste dealuri, ceaţa deasă
Cade-ncet, natura-mbracă
De pe cer, luna să-i ţeasă
Un veşmânt de promoroacă

 

Vântul şuieră întruna
Şi voios porneşte jocul
Zboară sus, atinge luna
Bucuros să-i simtă focul

 

„- Doamna mea, privesc la tine
De un timp şi-mi creşte dorul
Iată, nu ma pot abţine
Şi te-ntreb: primeşti amorul?”

 

Însă luna-i ca de gheaţă
Ea pricepe-a lui dorinţă
Şi zâmbind, îi spune-n faţă:
„ – Ce vrei tu, nu-i cu putinţă!

 

Eşti frumos, viteaz, şăgalnic,
Măgulită sunt de-amorul
Ce-mi arăţi, dar e zadarnic…
Vei zbura… şi-am să-ţi duc dorul.

 

Lumea mea de sus e rece
Suflul tău mi-aduce-aminte
Cum că vântul vine, trece
Nu poţi crede-a lui cuvinte”.

 

Vântul trist în jos se-avântă
Suflu-i rece codru-ngheaţă
Numai brazii îi ascultă
Plânsetul de dor, în ceaţă.

 

Zboară peste lacu-n care
Luna rece se-oglindeşte
Roi de stele-n urmă-i pare
Un alai ce-l însoţeşte

 

Obosit şi trist loveşte
Geamul cald la o căsuţă
Unde focul încălzeşte
Un fecior şi-a lui drăguţă.

 

Şi privind cu jind la junii
Fericiţi ce se sărută:
„ – Doamne, ce noroc au unii!”
Şi-n codru-napoi se-avântă…

16 responses to this post.

  1. Cat as fi de carcotas … la asta n-am ce carcoti ca e bestiala. (mai ales dupa ce o sa refaci ultima rima 😛 )

    Răspunde

  2. Iti urez sa ai curaj si inspiratie.

    Răspunde

  3. Frumoasa poezie! Felicitari!

    Răspunde

  4. @primadona,
    e si meritul muzei…
    @Nea Costache,
    Multumesc. Pentru un debutant, aprecierile tale inseamna mult.

    Răspunde

  5. Şi privind cu jind la junii
    Fericiţi ce se sărută:
    „ – Doamne, ce noroc au unii!”
    Trăiesc, dragostea începută.

    asta ar fi o idee, doar atât, pentru că în rest are tot ce-i trebuie, curge uşor, natura capătă valenţe ce înveleşte sentimentele în perdele subţiri de trăire omenească, caldă sau rece-aduce în sufletul cititorului fiorul comuniunii , om-natură.
    Imi place mai ales strofa asta-

    Vântul trist în jos se-avântă
    Suflu-i rece codru-ngheaţă
    Numai brazii îi ascultă
    Plânsetul de dor, în ceaţă

    Sper că nu te opreşti.Muza să-şi facă timp să te inspire. Numai bine.

    Răspunde

    • @Maminineta,
      Multumesc pentru aprecieri. As lasa, totusi ultima strofa, asa cum e, ca sa nu-i schimb sensul. Ceea ce am vrut sa arat aici, este faptul ca parca n-ar fi fost de ajuns zbuciumul provocat de refuzul Lunii… Intamplarea il aduce pe vant la geamul casutei de la marginea padurii. Priveste pe fereastra o clipa, sufletul i se sfasie din nou, la vederea fericirii tinerilor indragostiti. Gandeste: „doamne, ce noroc au unii…!”. Innebunit de durere, nu poate decat sa se avante inapoi in padure, printre brazi, ceata, frig si tristete…

      Răspunde

  6. Asta e Luceafarul winter edition? 😛

    Răspunde

  7. @Darius,
    afirmatia ma maguleste… tema seamna putin, dar nu poate fi vorba de asa ceva…
    🙂

    Răspunde

  8. Foarte frumoasa! Plina de natura, viata si dragoste. Din ce in ce mai bine domnul meu! 😉

    Răspunde

  9. Pe cand un volum de versuri?

    Răspunde

  10. […] Marele premiu – Pentru că-mi place – Vlad Petreanu, Adrian, mami Nineta 2. Cel mai bun blogger dintre scriitori – Emil Brumaru 3. Cel mai bun scriitor […]

    Răspunde

  11. hmmm…
    unde-oi fi fost eu? 😆
    felicitări! nu poţi şti niciodată unde-s poeţii
    mai vreau… pentru confirmare

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: