Caius, după cum se vede…

Preiau leapşa de la paulgsandu:

Când era la al treilea rând de bere nefiltrată, plutonierul-major Onici privi în dreapta lui către un tânăr care se chinuia să-şi încropească un blog.

– Cum îţi zice, îl întrebă după un răstimp, observând că tânărul era nou şi nu vorbea cu nimeni.

– Caius, scânci acesta drept răspuns.

– Auzi, da’ tu mai tare nu poţi să vorbeşti, că mă prost-dispui cu mieunatul ăsta.

– Ba da, îşi ceru scuze Caius, tot în acelaşi ton.

Plutonierul-major Onici se înfurie, dădu peste cap halba de bere nefiltrată şi-i aruncă acestuia:

– Auzi mă’, ştii cum ar trebui să ţi se spună ţie?

– Cum, făcu iarăşi Caius o încercare?

– Doru, îi zise hotărât plutonierul-major Onici.

– De ce?, se sforţă iarăşi ca un sopran Caius… (bine că nu mi-a zis Buzi, mai gândi Caius, că îi mieunam de data asta una peste bot).

– Ca lu’ tată-tu îi zice Lelii, d’aia! tună plutonierul-major Onici şi îi împinse şi lui Caius, râzând, o halbă de bere nefiltrată. Lasă blogu’ ăla, că în Zelist eşti deja praştie.

 

… desi par ca se înţleg de minune, între Caius şi plutonierul major Onici există de mult timp anumite animozităţi. Încă de pe vremea când Caius era în armată, iar plutonierul major Onici era responsabil cu „efectele militare”, adică era plutonier de companie.

Săracul Caius, era îndrăgostit de patul său. Nu-i puteai scoate somnul din cap nici cu operaţii chirurgicale. Cum avea un pic de pauză, cum Ţţşti! în vârful patului, cu picioarele incălţate, spre disperarea plutonierului major Onici.

Numele de familie al lui Caius era Buzetsky, nu se ştie din care ramură ploneză a tatălui-tatălui lui. Colegii îi mai ziceau si Buzi, aşa, ca să-l alinte… Nu se ştia de ce Caius sărea la tavan dacă te auzea strigându-l în felul acesta. Ce însemna oare pe limba lui, de se ofusca aşa… puţini ştiau. Se pare că în limba ungurescă-pe care, de altfel, o stăpânea foarte bine-, el fiind de loc din Marghita, „buzi” înseamna ceva urât, un fel de homo. Asta explică bombăneala continuă a lui Caius la auzul apelativului Buzi.

Multe a mai pătimit din pricina somnului şi a zgârceniei bietul Caius! 

Cum, nu v-am spus? A rămas de poveste cum a rămas bietul Caius fără salamul de biscuiţi, pe care după ora stingerii avea grijă să-l mănânce singur, băgat sub pat, ca să nu se prindă nimeni ce face el. Într-o seară, pe când era la baie, colegii i-au furat salamul de biscuiţi şi s-au aşezat cuminţi în pat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. După ce s-a dat stingerea Caius s-a dat uşuuurel jos din pat, a deschis capacul valizei de lemn şi după un timp, a început să bombăne… Atunci, s-a aprins lumina şi toti au început să râdă de el, aşa cum stătea, cu capul în valiză şi cu curul în sus, scotocind după salamul care culmea! disparuse…

– Da ce cauţi, Buzi?

– Să vă ia dracu, că mi-aţi mâncat salamul de biscuiţi…

-Da ce, măi, Buzi, ai avut aşa ceva şi mâncai singur?

– Păi era de la mama… zise Caius cu mâinile atârnând a pagubă…

…..

Într-o dimineaţă, după programul de înviorare, care nu avea nici un efect asupra lui Caius, plutonierl major Onici, moldovean de felul lui, intră în cameră să facă inspecţie.

Când, în patul de lângă uşă, peste cine dă? Peste bietul Caius care îşi „cocea” încă un pic somnul…

– Buzi… ia ti uitî…scoală măh…

Caius nimic… părea că nici nu aude.

– Da şe faşi , măi, Buzi, dormi cu chişoarili pi şarşaf?

– Caius, crezând că e unul din colegi, răspunse, parcă din somn:

-Să zici Buzi la pizdă la măta…

Nu e greu să vă imaginaţi ce culoare a primit plutonierul major Onici, înjurat de mamă şi ce culoare a primit bietul Caius când s-a trezit în strigătele plutonierului major, negru de furie.

Toti râdeau… numai Caius nu. El sărea în drepta şi-n stânga, culcat şi drepţi, după cum comanda cel jignit.

Cam aşa stau treburile. De atunci, viaţa i-a adus din nou faţă în faţă. Acum parca nu se mai ceartă, dar nici nu se iubesc…

 

… şi o dau mai departe lui Nea Costache

„Motivating employees”, sau… calcul simplu pentru motivarea angajatilor

Dupa multi ani de serviciu, un om realizeaza ca nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a marit salariul, nu i s-au dat prime si ca firma nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca într-o dimineata, sa mearga la managerul direct, iar dupa schimbul de amabilitati, a început sa-i mentioneze sefului observatiile sale.
SEFUL, uitându-se la el, a râs si l-a rugat sa ia loc spunând:
– Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici macar o zi !
Omul a fost surprins sa auda aceasta dar seful a continuat sa explice:
– Câte zile sunt într-un an ?
– 365 zile iar o data la 4 ani sunt 366 zile.
– Câte ore are 1 zi ?
– 24 ore..
– Câte ore muncesti pe zi ?
– 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
– Asa, deci cât la % dintr-o zi muncesti ?
Angajatul face calculele si zice:
– 8 ore/24 ore = 1/3 dintr-o zi (adica 33,3%).
– Foarte bine, deci cât reprezinta 1/3 dintr-un an ?
– 122 (1/3 x 366 zile = 122 zile).
– Vii la lucru în week-enduri ?
– Nu, domnule.
– Câte zile de week-end sunt într-un an ?
– 52 Sâmbete si 52 Duminici, în total 104 zile week-end.
– Merci. Daca eliminam din cele 122 zile cele 104 zile week-end, câte zile ramân ?
– 18 zile.
– OK ! De obicei, în fiecare an ai circa 3 saptamâni de concediu de odihna. Acum, elimina cele 15 zile din cele 18 zile ramase. Câte zile mai ramân ?
– 3 zile..
– Lucrezi de Anul Nou, Paste si Craciun ?
– Nu, domnule.
– Bun. Elimina cele 3 zile de sarbatoare din zilele ramase. Câte zile mai ramân ?
– Niciuna, domnule.
– Pai… Ce mai doresti ?
– Am înteles, domnule. Va multumesc, domnule pentru toti banii pe care mi-i oferiti. Îmi pare rau ca am încercat sa fur de la companie…

Caricaturi de la :

http://www.legislatiamuncii.ro/

http://www.rascuplans.ro/tag/angajator-si-angajat/

Angajam vanzatoare

ANUNT!!

„Angajam vanzatoare”

 

Se prezinta o fatuca la interviu, patronul o ia si o prelucreaza:

 „Fata draga, noi nu zicem NU la clienti, chiar daca nu avem produsul in stoc… ii aburim, ii amanam…”

Zis si facut – trece o luna, prinde fata manevra, intra un cetatean:
– manusi aveti?
V: pai, sigur… de care sa fie? de piele? tricotate?
– de piele, normale.
V: cu un deget, cu 2 cu 5?
– normale, cu 5.
V: albe, rosii, verzi?
– negre, normale.
V: le purtati la palton sau la jacheta?
– la palton, ca vine iarna
V: domnule, eu va propun sa veniti maine cu paltonul, sa vedem ce se asorteaza.

Pleaca omul fericit ca-l bagase cineva in seama, dar – cand sa iasa pe usa – intra val-vartej un tip hiper-furios, cu un colac de buda intr-o mana si cu o placa de faianta in cealalta:

– Cucoana, uite: asta-i capacul de la buda, asta-i nuanta la faianta, curu’ ti l-am aratat ieri: – ACUMA IMI DAI HARTIE IGIENICA???? 

 

La bloc

Domnul inginer coboară din maşină, încuie, priveşte în sus şi în jos la straturile proaspăt săpate şi intă mulţumit în holul blocului. Intră la magazinul amenajat în fosta uscătorie să cumpere pâine şi dă nas în nas cu coana Zena.

– Sarut mâna…

– Bună ziua, zice coana Zena  strâmbând din nas. Iese grăbită şi urcă scările şontâc-şontâc…

– Ce-o fi având? întreabă domnul inginer.

– Ei, nu ştiţi? Va fi şedinţă de scară. Nu toată lumea e de acord să se facă acoperiş pe bloc – zice vânzătoarea cu un zâmbet ironic în colţul gurii.

– Şi… cine nu e de acord? Încearcă domnul inginer să capete informaţii…

– Păi… coana Zena zice că ea nu e de acord să se folosească banii din chiria pe magazin pentru aşa ceva… că, mai bine s-ar împărţi la fiecare familie… că şi dânsa are dreptul… şi-apoi, dacă vrea, îşi aduce un scaun în magazin şi stă toată ziua aici, că-i umblă…

– Da? Şi mai cine nu e de acord?

–  Ei, cine… toti de la etajul unu… “Cine stă la patru, să-şi facă acoperiş, doar n-o să le fac eu din banii mei… pe mine nu mă plouă”

După cum se maimuţărea, se vedea de la o poştă că era vorba de Milica, vecina coanei Zena.

– Acum îi ţinea partea, zice vânzătoarea râzând… Mai acum câteva luni se făceau curve, în gura mare, pe scară… hahahaha….

– Mulţumesc, tanti Lena, zice domnul inginer. Ia pâinea şi dă să iasă . În prag, Zoli baci.

– Ce faci vecine?

– Acum am venit de la serviciu. Dumneata?

– Jól, köszönöm. Ai citit anunţul? Şi arată înspre afişier.

– Aaaaa, şedinţa? Mi-a zis tanti Lena. Şi când va fi?

– Păi la ora 8, să vină toată lumea acasă, zice coana Zena…

– Aşaaaa… păi, Dumneata ce părere ai?

– Eu zic că un mă bag… şi aşa coana Zena zice că ce dacă esti inginer… ce, toată lumea trebuie să facă ce zici Dumneata?

– Bine, Zoli baci, om vedea… eu mă gândeam să facem ceva util cu banii.

– Aşa zic şi eu, dar nu cred că vin la şedinţă, am o trebă în oraş… Na, akkor jó. Viszontlátásra!

– Viszontlátásra, Zoli baci…

………………………………………………..

Domnul inginer se întoarce la maşină, deschide portbagajul şi începe să care în scara blocului mai multe ghivece cu flori curgătoare si nişte suporti speciali pentru a le monta pe balustradă. Câţiva copii vin fuga şi se oferă să ajute.

– Domn’ inginer, staţi că vă ajutăm noi…

– Foarte bine. Uite eu montez suporţii şi voi aduceţi florile. OK ?

– Gata, zic copii şi se reped să aducă ghivecele.

– Aveţi grijă să nu le rupeţi !

– Nici o grijă, domn’ inginer…

Încet, încet, balustrada se umple de flori spre bucuria copiilor.

– Putem să le udăm?

– Sigur, sigur… aveţi grijă numai să nu puneţi pre multă apă, că udăm scara…

Domnul inginer intră pentru un moment în apartament . Prin uşa intredeschisă, o aude pe coana Zena:

– Ce faceţi mă aici? Ce e gălăgia asta?

– Udăm florile, tanti Zena.

Aceasta se uită înspre balustradă, parcă îmblânzită puţin şi zice:

– Ia te uită ce flori frumoase… Cine le-a adus?

– Domnul inginer, zic copiii cu mândrie… Noi l-am ajutat!

– Daaaa??? Ptui, ce hâde sunt….! şi intră în casă aproape impiedicându-se…

Domnul inginer se uită la ceas şi gândeşte : „Mai sunt 30 de minute pâna la şedinţă . Va fi o sedinţă interesantă”. Mai priveşte o dată balustrada înverzită şi intră zâmbind în casă… 

                                               Foto cu flori de la Elisa