Archive for the ‘Calatoriile mele’ Category

Weingut Brutler & Lieb – Enologia ca stil de viaţă

            Dacă în octombrie anul trecut am avut fericita ocazie să cunosc familia Zetea, acei „vrăjitori” de renume, care au dus faima pălincii sătmărene dincolo de graniţele ţării, iată că zilele trecute am avut prilejul să cunosc încă un mare maestru, de data aceasta un enolog de talie mondială.
            Probabil că acei deja cunoscători ai plaiurilor sătmărene şi a tradiţiei în viticultura sătmăreană şi-au dat seama că este vorba de domnul Johann Brutler, proprietarul firmei Brutler&Lieb din Beltiug. Vizita la crama enologilor Johann şi Edgar Brutler, tată şi fiu, a început spre seara unei minunate zile de mai, când soarele îşi trimetea ultimele raze printre norii prevestitori de ploaie. Eram entuziasmat şi bucuros să văd cu ochii mei minunatele dealuri ale Beltiugului, dealuri line, ocupate cu rânduri de viţă de vie, a căror privelişte îţi încântă ochiul.
           
Tradiţia culturii viţei de vie în zona Beltiugului se pierde în trecutul milenar. Se pare că istoria enologiei în Bildeg (denumirea germană a Beltiugului) începe cu aproape 1000 de ani în urmă, când potrivit legendei, regele Ladislau I al Ungariei, a poposit pe aceste meleaguri, odihnindu-se în urma unei lupte cu pecenegii. Se spune că regele a fost servit de către soldaţi cu vinul zonei, pe care l-au adus într-un dovleac. De aici şi denumirea maghiară a Beltiugului – Béltek (Bél=interior, tök=dovleac).
            În anii 1700 Beltiugul devine căminul şvabilor din Ardud, strămutaţi şi împroprietăriţi cu terenuri viticole, zona devenind, după cum însuşi domnul Brutler spune “reşedinţa lui Bacchus”.
            Domnul Brutler ne aşteaptă în centrul  comunei şi ne conduce apoi pe drumul ce şerpuieşte printre gospodăriile oamenilor harnici ai locurilor. Deodată, peisajul se deschide şi se pot vedea în zare, pivniţe micuţe, dar şi case mari, care te duc cu gândul la faptul că bunăstarea poate fi atinsă şi prin muncă cinstită. Pe dealul de deasupra pieţii tronează renumita crama Brutler & Lieb.
Coborâm din maşină şi domnul Brutler ne întâmpină cu bucurie. Incepe să ne povestească despre istoria locului şi despre oamenii harnici şi prosperi ai comunei. Apartenenţa la această comunitate îi dă un sentiment de mândrie şi mulţumire, sentimente care îi înnobilează privirea.
 Povestea e frumoasă, privirea lui se pierde undeva în depărtare, parcă vrând să cuprindă şi să ne aducă la picioare o lume foarte dragă lui, imagini pe care doreşte să le împărtăşească cu noi.
            
 Ascultăm vrăjiţi o istorie plină de parfum din care răzbate o altă filosofie de viaţă, precum şi pasiune, dragoste şi respect pentru o meserie care implică o muncă susţinută. Mai târziu, în noapte, domnul Brutler avea să ne mărturisească filosofia lui de viaţă:”Nu contează ceea ce faci, dar în ce faci, trebuie să fii cel mai bun”.
            Intrăm în clădire. La stânga intrării se vede o sufragerie cu mese frumos aranjate ca pentru nişte oaspeţi de seamă. Gazda ne spune că în această clădire se află nu numai pivniţa, ci şi atelierul de producţie, unde vinul se îmbuteliază în sticle. Aflăm că sticlele sunt aduse special din Germania şi că îmbutelierea se face manual.
            În faţa noastră se deschide o uşă grea, din lemn masiv, iar gazda ne invită să intrăm în renumita pivniţă. La început, întunericul nu ne-a permis să vedem nimic, însă când s-au aprins luminile, am rămas mut de uimire. Nu mai văzusem aşa ceva. Încăperea mi s-a părut enormă, înaltă, boltită, de o parte şi de alta a zidurilor erau aliniate, ca soldaţii, butoaiele cu vin. „Deci aşa arată templul lui Bacchus…“ mi-am zis.
Domnul Brutler ne serveşte cu pălincă de struguri, de doi ani, pe care o trage dintr-un butoi, cu un fel de dispozitiv din sticlă (îmi cer scuze pentru ignoranţă, dar nu ştiu cum se numeşte).
În timp ce savurăm pălinca, ni se povestesc istorii despre provenienţa soiurilor de struguri, câteva mici secrete ale vinului, despre pasiunea cu care domnul Brutler îşi face meseria. Aflăm povestea cramei dar şi faptul că prezentul este de neconceput fără trecut, aşa cum fără o viziune bine conturată asupra viitorului nu se poate vorbi despre succes.
            Ascultam fascinat şi recunoscător că am avut ocazia să cunosc un astfel de om. Între timp, am făcut şi câteva fotografii.
            La finalul povestirii domnul Brutler ne spune plin de fericire: „Tot ceea ce fac, fac din plăcere şi pasiune. Asta am dorit şi am visat să fac întotdeauna. Mi-am văzut visul cu ochii“. Cuvintele sunt de prisos. Nu mai este nimic de spus. Părăsim catedrala vinului îmbogăţiţi sufleteşte.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
            Seara este departe de a se termina. Intrăm în sufragerie, unde ni se spune că va urma degustarea de vinuri şi unde suntem invitaţi sa gustăm şi din bunătăţile aşezate pe masă. “Toate sunt produse bio, făcute în casă” – ni se precizează.
            
Începem prin a degusta vinurile albe,  cele rosé, apoi cele roşii şi din nou cele albe, demidulci, în funcţie de ceea ce se serveşte la masă. Trebuie să mărturisesc că am mâncat cel mai bun gulaş la ceaun. Din păcate, secretele reţetei nu le-am aflat.
            Pe scurt, am putut savura celebrul Trio, cu iz de grapefruit, apoi un Chardonnay Barrique, vin deosebit de aromat, ce aminteşte de vanilie, piper verde şi miere în faguri dar şi un Gewürztraminer din 2008, vin sec cu aromă de trandafir.  Au urmat apoi vinurile Rosé, dar şi un taraf local, adus din Ardud, care ne-a încântat cu melodii când ritmate, când pline de melancolie.
Dintre vinurile roşii, nu pot să nu amintesc de acel Cabernet Sauvignon din 2006, de Syrah-ul din 2007 cu aromă de piper, cuişoare şi fructe de pădure, sau de renumitul Trei Graţii cu aromă de vişine coapte şi cireşe. Denumirea vine de la amestecul de trei soiuri celebre: Pinot Noir (60%), Cabernet Sauvignon (20%) şi Merlot (20%).
La desertul făcut în casă (ciurigăi sau minciunele, cum li se mai zice) s-a servit un Chardonnay demidulce, ediţie limitată, 2008.
            Am trăit o experienţă unică, am făcut cunoştinţă cu un alt stil de viaţă, mult mai sănătos decât cel pe care îl trăim în mod obişnuit. Am cunoscut un om de la care ai ceva de învăţat, un om a cărui muncă împletită cu pasiunea şi dorinţa de progres l-a făcut să fie invitat la Parlamentul European de la Strasbourg, unde a ţinut o degustare a vinurilor Nachbil.
            …Ne-am întors spre casă târziu, în noapte. În spatele microbuzului, micul taraf din Ardud cântă valsuri Vieneze.
 Îl aud parcă din nou pe cel care ne-a fost gazdă  spunând cu mândrie şi multumire: „Mi-am văzut visul cu ochi”…

Pălinca de ZETEA… sau arta distilării

Săptămâna aceasta am avut ocazia de a fi invitat la unul din obiectivele economice ale judeţului nostru, care reprezintă un „blazon” al Sătmarului. Aproape toată lumea a auzit despre pălinca de Satu Mare. Renumele ei a depăşit graniţele judeţului şi ori de câte ori spui că eşti sătmărean, auzi fraza: ooooo, la voi se face pălica cea mai bună!
Nu aş putea să mă laud că sunt un cunoscător, dar dacă aşa se spune, înseamnă că aşa este. Acum m-am convins, cu atât mai mult, că am avut ocazia să particip la o degustare a renumitei pălinci de Zetea.
Unul din prietenii şi colaboratorii mei, buna cunoştinţă a familiei Zetea  ne-a facilitat, mie şi grupului din Germania pe care l-am însoţit, o vizită la renumita distilărie Zetea.  Am urcat cu voie bună în microbuz şi am pornit pe drumul spre Baia Mare. Cam la 28 de Km de Satu Mare se află comuna Iojib, unde există o bifurcţie care te scoate pe drumul spre Medieşul Aurit. La iesirea din comună, pe drumul mai sus amintit observăm din şosea un indicator care ne îndreaptă spre proprietatea familiei Zetea. Părăsim şoseaua şi ne îndreptăm spre clădirea arătată de indicatorul „ZETEA” . Gazda ne aşteaptă deja în curte, cu zâmbetul pe buze. Coborâm din maşină şi facem prezentările. Domnul Zetea ne prezintă istoria locaţiei. Ne spune că ceea ce vedem este construit in jurul unei vechi pălincii, renovate prin strădania familiei. Iniţial, pălincia servea la distilarea ţuicii în zona Iojib şi a împrejurimilor, îndeletnicirea aceasta datând de circa 100 de ani în familia Zetea. Arunc între timp o privire în jurul meu şi observ un gard în construcţie, făcut din butuci din lemn stivuiţi cu pricepere şi precizie. „Este concepţia mea” – spune domnul Zetea. „Butucii sunt prinşi în beton, iar la final, după curăţarea scurgerilor de beton, acesta va fi vopsit în negru, iar lemnul tratat. Se va crea astfel o iluzie optică de întuneric între butuci, ca şi cum ar fi stivuiţi numai”, mi-a spus cu mândrie domnul Zetea. Curtea pavată cu piatră, clădirea placată cu plăci de ceramică, executate manual, dau locului un aer de vechime, deşi clădirile au fost renovate de curând.
Suntem poftiţi în interiorul distilăriei.
IMG_0199

De cum intri, observi două cazane de cupru aşezate pe un postament sub care arde neîncetat focul. Peste tot domneşte o curăţenie exemplară. Ni se povesteşte despre fluxul tehnologic, despre ce fel de fructe se folosesc la distilarea ţuicii. In principal se distilează pălincă din prune, dar si din pere, sau fructe de pădure. Localnicii preferă pălinca din prune cărora nu li s-au îndepărtat sâmburii (are o aromă specială, de sâmbure), dar sunt şi clienţi care doresc să aibe pălincă din prune fără sâmburi. Sunt impresionante butoaiele uriaşe cu borhot, dar şi mai şi faptul ca dintr-un recipient zidit (răcitorul) curge prin două ştuţuri vodca, iar prin cel de-al treilea, pălinca, adică ţuica distilată a treia oară.  Suntem îmbiaţi să gustăm. Cei curioşi îşi trec degetul prin jetul de pălincă şi apoi repede în gură. Aburii de alcool îţi îmbată simţurile şi se simte chiar şi aroma de sâmbure. Unul din angajaţi ne face o demonstraţie. Umple un pahar de cupru şi îl aruncă pe cazanul încins, care ia foc instantaneu. Focul se stinge în cateva momente, după ce alcoolul s-a evaporat.

Suntem conduşi apoi, spre locul de îmbuteliere. Ni se spune că imbutelierea se face manual, dupa ce sticlele sunt spălate tot cu pălincă, pentru a nu se altera conţinutul sticlelor. Domnul Zetea foloseste sticle personalizate, de o formă specifică, prevăzute cu două tipuri de dopuri prevăzute cu elemente de siguranţă menite să descurajeze pe cei cărora le-ar veni ideea să-i fure patentul.
IMG_0211
Masa de imbuteliere
 
IMG_0210
Sticle personalizate
 
Gazda ne povesteşte cum la începutul afacerii a început cu îmbutelierea în sticle normale, etichetate, dar că în timp, s-a hotărât să treacă la sticle personalizate si comercializare în magazine de specialitate şi mai puţin în restaurante.
„Renumele nu-mi permite să produc în cantităţi industriale, iar calitatea produsului mă obligă să am şi un ambalaj pe măsura” – ne spune interlocutorul nostru.
IMG_0215
De-asupra intrării observ ceea ce gazda noastră ne povestea mai înainte: tipurile de sticle de ţuică Zetea, aşa cum au evoluat în timp.
IMG_0218
Pe peretele alăturat, observ şi alte modalităţi de ambalare, în sticle de diverse forme şi mărimi, unele mai mult decât ingenioase.
DSC04526
DSC04527
Din grup vine întrebarea dacă e adevărat că pălinca este cu atât mai bună cu cât este mai veche. Acest „mit” a fost urgent spulberat de spusele domnului Zetea, care ne-a explicat că o pălincă  de proastă calitate va rămâne de proastă calitate şi după zece ani. Culoarea specifică nu este dată de vechime ci de modul de păstrare după distilare. De obicei lemnul butoiului în care se păstrează, dă culoaarea pălincii.
IMG_0224_1
 
IMG_0220
 
IMG_0221
 
Din atelierul de îmbuteliere intrăm în expozitie. Aici, gazda noastră ne prezintă o serie de diplome şi certificate de atestare a calităţii. Sunt afişate pe perete o parte din diplomele de excelenţă, premii obţinute în ţară şi în străinătate. „Pălinca de Zetea e cunoscută peste tot în Europa, chiar şi la Bruxelles”, ne spune mândru, domnul Zetea.
DSC04535_1
 
IMG_0225
 
Expozitia îmbină cu gust obiecte specifice activităţii de distilare, alături de o multime de statuete executate din ceramică, opera unui artist local. Aceste obiecte sunt folosite ca elemente de decor în cadrul expoziţiilor din ţară şi din străinătate.
IMG_0226
 
IMG_0229
 
IMG_0230
 
DSC04538
 
DSC04543
Afacerea a fost pusă pe picioare de tatăl domnului Zetea, a carui fotografie troneză la loc de cinste în expoziţie.
DSC04532
 
„Dar să nu stăm în picioare” – zice gazda noastră perfectă. „Vă invit să degustăm pălinca de Zetea şi să servim masa”.
Urcăm pe scara interioară şi ne aflăm în livingul familiei Zetea. Pe masă se află deja gustările pregătite cu migală de doamna Zetea, o gospodină excelentă, iar în şemineul din colţ, arde focul. Se aude în surdină o muzică aleasă cu bun gust.
IMG_0239
 
DSC04545
 
Atmosfera e mai mult decât plăcută, totul este aranjat cu atenţie iar gazda este perfectă. Vorbeşte cu fiecare dintre noi şi ne povesteşte atât despre ceea ce a realizat, cât si despre proiectele de viitor. Gustăm pe rând pălinca de prune, apoi  pe cea de pere. Observ că pălinca de pere e îmbuteliată într-o sticlă pe care nu am mai văzut-o până acum. Sticla este alba şi mată, parcă acoperită cu brumă, singurul loc transparent fiind o fereastră, o lupă de fapt, prin care daca priveşti se vede în faţă sigla firmei, iar în lateral, portretul domnului Valer Zetea, tatăl gazdei noastre.
 
IMG_0320_1

 Privesc spre focul care arde în şemineu. Văd o întregă viaţă dedicată muncii şi pasiunii pentru lucrul făcut bine. Lăngă foc, un fotoliu de piele. Domnul Zetea imi şopteşte: „Acesta este fotoliul în care vreau să îmbătrânesc”…

Concediu in… Europa (Budapesta si Croatia, anul acesta)

Iata-ne intorsi, dupa trei saptamani dintr-un concediu care a reusit sa ne incarce bateriile si sa ne pregateasca pentru un nou an de munca. Anul acesta, am schimbat putin directia si ne-am hotarat sa intram si noi „in randul lumii”  adica sa mergem  la mare, in Croatia.

Am plecat, pentru inceput,  la Budapesta, unde am stat doua zile, la o matusa de-a mea, din partea mamei. Budapesta, e mereu la fel de frumoasa…

IMG_0130

De fiecare data descoperim frumuseti noi. De  data aceasta am vizitat teatrul nou si opera. Imi doream de mult acest lucru, deoarece vazusem la televizor un reportaj despre frumusetea arhitecturii celor doua constructii noi: teatrul si opera din Budapesta. Intr-adevar, sunt deosebite…

IMG_0139

IMG_0141

IMG_0157

IMG_0166

IMG_0170

IMG_0172

Lasand la o parte „veleitatile” de artisti ale mele si ale Primadonei, nu trebuie sa va inchipuiti ca am recitat si dansat in sala mica a operei din Budapesta… Nu am fi facut-o decat in sala mare, dar din pacate, era ocupata…  🙂

Iata-ne plecati spre Croatia. Cu noaptea in cap, asa cum ii sta bine calatorului, care are de strabatut peste 1200 de km.  Am decis sa mergem pe autostrada, pentru a scurta, chipurile, durata calatoriei. Din pacate, am parcurs cam 100 de km in plus pe autostrada, pana la Split, unde ne-am imbarcat pe Ferry-boat spre insula Hvar. Am parcurs distanta Split – Stari Grad in circa doua ore. Peisajul a fost mirific. De acolo, am mai mers cu masina inca 9 km spre statiunea Jelsa, dupa parerea mea, cea mai pitoreasca de pe insula.  

IMG_0226

Despre drumurile din Croatia nu vreau sa va mai povestesc, ca mi-e ciuda cum pot altii, pe un teren mai mult muntos, sa faca niste autostrazi si niste tuneluri de vis…

IMG_0237

Jadrolinija… nava care ne-a purtat pe noi si masina spre insula Hvar.

IMG_0245

IMG_0248

IMG_0250

Orasul Split vazut de pe „Ferry”

IMG_0257

 … si noi…

Jelsa… iata-ne ajunsi. Seara nu prea am apucat sa vedem nimic. Ne-am cazat intr-o vila, aproape de malul marii, la 5 minute de mers pe jos de centrul orasului si tot atata timp fata de plaja. Gazda noastra, o femeie foarte draguta si primitoare ne-a dat apartamentul in primire. Nu stiu cum ne-am inteles. Eu ii vorbeam in engleza si germana si ea se prefacea ca pricepe ce-i zic, desi raspundea numai in croata. Dar ce mai conta cand tot ceea ce spunea o facea cu zambetul pe buze, foarte politicos si fara urma de „acreala” in tonul vocii.

A doua zi, am pornit curiosi spre plaja…

IMG_0277

IMG_0278

Am gasit aici o altfel de plaja decat eram noi obisnuiti. Plaja in terase, la umbra  pinilor iti ofera atat soare cat si umbra. Malurile golfului erau flancate de stanci, dar exista si o portiune cu nisip, pe unde puteai intra in apa, fara sa te feresti de marginile colturoase ale stancilor. Apa limpede, calda, curata, fara alge (va puteti inchipui?). Pesti pretutindeni, inoata alaturi de tine. La mal, poti urmari vanatoarea crabilor, printre stanci. Remarca: pestii erau mai rapizi… nu stiu cu ce se hranesc crabii. O alta remarca: nu se aud manele, nu zbiara nici un megafon cu nici un fel de muzica. Cum spuneam, o altfel de plaja decat in Romania.

IMG_0296

…strada „noastra” de acum…

IMG_0301

Uite, acolo am stat…

IMG_0314

IMG_0317

IMG_0323

Strazi in Jelsa…

…si parcul central

IMG_0340

Portul…

IMG_0356

IMG_0387

IMG_0546

IMG_0558

…si iahtul meu…

IMG_0563

IMG_0562

Exista si viata de noapte pe insula…

IMG_0564

IMG_0370

In rest, am privit marea…

IMG_0571

IMG_0574

IMG_0585

…am admirat palmierii, ficusii si leandrii…

IMG_0631

IMG_0633

IMG_0634

IMG_0635

IMG_0636

IMG_0639

Am admirat o multime de plante exotice

IMG_0315

IMG_0400

IMG_0402

IMG_0414

IMG_0416

…dar regina plantelor pot spune ca este minunata Bugenvilia

IMG_0548

IMG_0550

IMG_0308.1

Intr-un cuvant, ne-am relaxat, ne-am odihnit si ne-am bucurat de soare, mare si frumusete.

IMG_0388

IMG_0390

IMG_0547

IMG_0568

IMG_0640

IMG_0644

IMG_0646

IMG_0670

IMG_0672

Destinatie de calatorie? … sau imn electoral pentru la toamna?

Pentru ca in curand se apropie concediul, cautam pe internet cateva destinatii „exotice”. Asa ca am „navigat” spre Croatia si mi-a atras atentia o statiune cu un nume mai putin obisnuit… E vorba de un oras cu o istorie de 3000 de ani. Iata linkul
Nu mare mi-a fost mirarea cand am gasit si pe YouTube „imnul electoral” de mai jos. Si mi-am zis: iata cum toate se leaga si se invart in jurul…
Hmmm… mai bine ma abtin….
🙂   🙂   🙂
Enjoy… Subtitrarea e teribila! Doamne ce le mai da oamenilor prin cap!
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.
 

 

 

more about „Destinatie de calatorie? … sau imn …„, posted with vodpod

 

 

 

 

Concediu de Paste

Anul acesta am sarbatorit Pastele pe meleagurile natale. In Campulungul meu iubit, impreuna cu familia, asa cum e bine si frumos sa sarbatoresti o asa mare sarbatoare. Pentru cine nu stie, Campulungul este un minunat municipiu situat la poalele muntilor Iezer-Papusa, nu departe de Bucegi si de masivul Piatra Craiului. Zona e minunata, orasul dintre muscele e incarcat de istorie si cultura iar natura a fost cat se poate de generoasa cu locuitorii orasului. Campulungul a fost prima capitala a Tarii Romanesti, in anii 1290 in timpul lui Radu Negru Basarab, cunoscut sub numele de Negru Voda. Tot de aici isi are originea primul document cunoscut in limba romana, „Scrisoarea lui Neacsu din Campulung, catre judele Brasovului”.  Imagini ale orasului gasiti aici.  Calatoria pana acolo a fost, ca de obicei minunata. Ruta Cluj-Turda-Alba Iulia-Sibiu-Ramnicu Valce-Pitesti este putin mai lunga dar nu asa de grea pentru soferii „grabiti”. Sosele bune, late, dar cam aglomerate. Cunosteam traseul si calitatea drumurilor foarte bine. Ce am remarcat insa a fost faptul ca in toate orasele lipseau gropile cu desavarsire. Iata o imagine din Pitesti, spre exemplu:
dsc03620
Am crezut ca este o intamplare si ca pitestenii, fiind mai aproape de Bucuresti, au reusit sa atraga mai multe fonduri pentru drumuri. Dar nu e chiar asa. La intoarcere, am schimbat ruta si am trecut prin Brasov, Sighisoara, Targu Mures, Cluj si am constatat ca si in aceste orase, mult mai mari ca si Satu Mare drumurile sunt impecabile. Pe drumul de intoarcere, am putut admira frumusetea muntilor de-alungul pasului Rucar-Bran si mi-a trecut prin gand faptul ca noi, romanii, nu stim sa profitam de natura si locurile unde ne-a asezat Dumnezeu. Am putea trai din turism foarte bine si am putea fi o Elvetie, dar mult mai mare. Ia priviti:
Dar ce ne pricem noi…
Daca veti ajunge vreodata pe acest traseu, veti putea admira, in afara de Brasov (cine nu a vazut Brasovul nu a vazut nimc…) minunata Sigisoara
dsc036711dsc036701
sau frumosul Targu Mures
dsc03675

Pe drumul spre Targu Mures puteti sa va oprit si sa va cumparati de la vanzatorii ambulanti, celebra ceapa rosie „de apa” de Mures. Nu ustura si are un gust deosebit. Aveti grija insa la negocieri, eu am scazut pretul cu 150%  🙂

dsc03674

Ce sa va mai povestesc… una peste alta eu, Primadona si feciorul nostru ne-am simtit bine impreuna cu familia, ne-am odihnit si ne-am incarcat bateriile, ca de fiecare data cand respiram aerul de munte de acasa.

Belis-Fantanele, taram de vis in nordul muntilor Apuseni…

Ieri, am putea spune ca a fost prima zi cu adevarat frumoasa, zi in care mai mult ca oricand chemarea naturii te-a facut sa iesi  nu numai afara din casa, ci sa parasesti orasul in cautarea frumusetii virgine daca se poate, adica a naturii imbracate in straie de primavara. Si pentru ca am primit o invitatie de a ne petrece un week-end la Belis, langa lacul Fantanele, ne-am indreptat spre minunatele meleaguri din zona de nord a muntilor Apuseni. Am poposit la Pensiunea Ana&Irina, pensiune de 4 margarete, situata in localitatea Belis, la o altitudine de 1200 m, la confluenta dintre muntii Gilaului, Vladeasa si Muntele Mare.
Gazda ne-a intampinat cu mancaruri traditionale. Incepand cu dulceata de afine si zmeura si terminand cu specialitati din carne de porc sau pasare, ciuperci din productie proprie, toate produse bio facute in casa, spre deliciul turistilor. Conditiile de cazare sunt excelente: camere mari si spatioase, curatenie, baie cu jacuzi, confort de 4 margarete… iar aerul curat te indeamna la drumetii. Padurea de brazi din apropiere e minunata. Covorul de muschi atenua greutatea pasilor nostrii iar ciripitul pasarilor imi aminteau de drumetiile din copilarie…si  nu pot sa nu va spun ce fericiti am fost cand am vazut spectacolul de culoare oferit de brandusele de primavara care parca de abia asteptasera topirea zapezii. Desi inghetat, lacul Fantanele oferea o priveliste de nedescris. A doua zi, duminica, dupa ce am servit un mic dejun delicios, gazda noastra ne-a pus la dispozitie doua ATV-uri pentru o plimbare de dimineata. Aerul rece si ozonat ne-a biciuit fata, vantul de primavara paraca ne intra sub haine, dar nimic nu mai conta. Ma gandeam ca aceeasi senzatie trebuie sa o aibe si motociclistii in timp ce gonesc pe sosele. Oricum, noi eram mai in siguranta pe 4 roti. Dupa prima tura de recunoastere pe care am facut-o singur, am luat-o si pe Primadona intr-o calatorie prin centrul comunei si apoi mai sus, spre deal, pana la prima padure de brazi. La intoarcere, targul de duminica era in toi, de abia am gasit drumul de acces spre pensiune. Rasarisera ca din pamant tarabe cu haine, carute cu negustoeri de gaini, purcei si cine mai stie ce… Am parcat ATV-ul si impreuna cu prietenii am pornit intr-o drumetie prin padurea de brazi care margineste proprietatea pensiunii Ana. Am coborat pana la parau, apoi am urcat din nou pana la paratraznete si de acolo ne-am intors, cu parere de rau ca cele doua zile de vis erau aproape pe sfarsite. Am facut fotografii, am filmat mult, ne-am bucurat de soare si aer curat si chiar de racoarea din mijlocul padurii… pentru ca trebuie sa va spun ca la pranz erau 24 de grade. Am promis ca o sa ne intoarcem si ca o sa ne indemnam si prietenii sa viziteze locurile. Desi un pic cam departe de Satu Mare (178 de Km pe GPS), merita efortul.  Cateva din fotografiile facute, vi le ofer in slide-ul de mai sus…
 

Van Gogh la Viena…

dsc03230-modif

A tecut o saptamana de cand m-am intors de la Viena. Am profitat de o ocazie unica, zic eu, prin care, pentru 12000 de forinti am reusit sa vad o mare parte din creatia pictorului Van Gogh si in acelasi timp sa vizitez centrul orasului Viena. Excursia, organizata de o firma din Budapesta a fost mai mult decat reusita. Am pornit de vineri, dupa pranz si in 3 ore si jumatate am ajuns in oras. Din pacate, am ratat iesirea de pe autostrada asa ca am mai bajbait circa o ora si jumatate pana am ajuns la matusa mea, in Ujpest (Pesta noua). Noroc ca am fost „recuperat” in timp util de catre unchiul meu. Deja nu mai aveam incredere nici in intuitia mea, nici in Johny (GPS-ul) care m-a tot invartit, fara rost, pe strazile Budapestei. De fapt eu am fost de vina… am ales o strada gresita  🙂

A doua zi dimineata, dupa ce am parcat masina in siguranta, am schimbat doua metrouri si iata-ne, cu tot „familionul” in fata Parlamentului maghiar, punctul de intalnire cu ceilalti „excursionisti”. Am urcat in autocar, am raspuns „prezent” cand mi-am auzit numele (altceva oricum nu am inteles si nici nu as fi stiut spune) si iata-ne pe drumul spre Viena. Autocarul este dotat cu aer conditionat, televizor, toaleta, sofer la cravata, geamuri curate si un ghid glumet care a vorbit tot drumul. Pacat ca nu am inteles ce. Cand si cand, varul meu imi mai traducea cate ceva important. Mai ales detalii referitoare la calatorie. Asa am aflat ca dupa vizitarea expozitiei, avem circa 6 ore la dispozitie sa ne plimbam prin centrul Vienei. In acest scop, am primit fiecare cate o harta, pe care erau marcate principalele obiective turistice care merita sa fie vazute: Palatul Albertina, opera, Palatul Imperial, Heldenplatz, piata si Catedrala Sf. Stefan, Kärntner Straße. Am inceput cu palatul Albertina, unde a avut loc expozitia.

aaaa0046

aaaa0048

Odata intrati in curtea interioara a palatului, am ramas uimit de multimea care, ce-i drept, civilizat statea la rand sa intre in expozitie. Ghidul nostru ne-a asezat frumos, in dreptul uneia din cele trei usi de acces, si cu biletele in mana ne-am indreptat spre usa ascensorului. Am incaput aproape tot grupul (cam 40 de persoane). Iata-ne si sus… doamne! Nu poate fi adevarat! Se deschide usa liftului si in fata noastra se deschide o priveliste de „Romania” : o multime de oameni, intr-o caldura insuportabila, se plimba de la un tablou la altul. Pare ca nimeni nu e deranjat de caldura… Ma las dus de val si imi indrept privirile spre primele tablouri… Tablourile sunt expuse in mod cronologic, de la inceputul operei marelui pictor si pana la sfarsitul acesteia, cand, la varsta de 37 de ani,  suferind de o boala psihica, isi ia viata. Rand pe rand, se perinda prin fata mea parca intreaga viata a lui Van Gogh. Clipele de fericire, exprimate prin tablouri intens colorate si peisaje mirifice se impletzesc cu momentele de ratacire, cand maestrul picteaza in nuante inchise picturi ce sugereaza suferinta din sufletul lui. Portretele de tarani sunt cat se poate de expresive, atat de bine realizate, cum numai in fotografii poti vedea. Van Gogh a pictat taranul asa cum e, adus de spate culegand roadele pamantului si nu neaparat in clipele lui cele mai fericite. Pe chipul tarnului se vad incrustate de timp urme lasate de suferinta si neajunsuri. Dupa aproximativ doua ore, ajungem din nou la intrare… aerul rece si proaspat imi aduce aminte de senzatia de la intrarea in expozitie. Ma gandesc: „cum de nu au aer conditionat?” Destul de proasta organizarea. In salile de expozitie abia puteai sa te strecori printre oameni si sa respiri. Ceva mai bine era in restul paltului. Aici nu era atata lume. Am vizitat palatul Albertina cu gandul ca bunul gust si rafinamentul isi dau intalnire intotdeauna acolo unde civilizatia si bogatia domina viata oamenilor. In salile palatului, pe langa decoratiunile opulente poti vedea creatii ale altor pictori celebrii: Michelangelo Buonaroti, Dürer, Rubens, Renoir, Hammer, Jean Etienne Liotard,etc.

aaaa0090

Am parasit palatul Albertina imbogatit sufleteste. Nu am putut sa nu ma gandesc cum ar fi fost daca as fi locuit pe vremuri, in acest palat…   🙂 

Ce a urmat apoi? Am vizitat Palatul Imperial si cat pe ce sa ma plimb si cu trasura. Am lasat totusi placerea pentru data viitoare  😉   Trasurile albe, verzi, negre, cu cai frumosi si vizitii eleganti, in costume de epoca se pot vedea peste tot in centrul Vienei. Iar daca vrei sa faci o poza, langa un Mozard auriu, trebuie sa pui cativa banuti in cutiuta de langa soclul „statuii”. Am mai vazut candva, un reportaj TV despre statuile vii. Acum le-am vazut in realitate. Si par statui, intr-adevar. Nu misca! Numai daca te apropii… incep sa miste si sa-ti vorbeasca. O multime de artisti ambulanti (printre care si romani), Dansatori Rap si Breck Dance, pictori, toti veniti parca pentru a te delecta cu ce stiu ei mai bine sa faca. Si toti in piata Sf. Stefan, din fata maretei Catedrale cu acelasi nume. Aici am poposit circa o jumatate de ora pentru a asculta o Messa si un Te Deum in interpretarea corului si orchestrei filarmonice a catedralei Sf. Stefan.

aaaa0124

aaaa0145

aaaa0176

imga0041

aaaa0175

Magazine de marca si lume selecta poti vedea pe Kärntner Straße, un fel de Lipscani, de alta data, dar mult mai ingrijit si intretinut.

aaaa0154aaaa0161

aaaa0162

aaaa0164

Incet, incet se face noapte… e timpul sa ne intoarcem in piata palatului Albertina, unde ne vom intalni din nou cu ghidul nostru si cu ceilalti membrii ai grupului. Ne mai oprim in fata vitrinelor cu dulciuri si a celei cu „obiecte muzicale” (ma intreb daca hartia igienica canta cand o folosesti) si apoi ajungem la destinatie.

imga0061

imga0063

imga0064

Iata-ne din nou in autocar, privind cu incantare Viena noaptea… Viena pregatita de sarbatori… Trecem pe langa un parc si in copaci sunt aprinse sute de globuri mari, ca niste mingi luminoase rosii si albe. Incerc sa fac o fotografie dar din cauza miscarii nu se vede nimic. Pacat ca nu am prins un semafor. Oricum, am vazut o multime de lucruri minunate la Viena. A meritat oboseala si cheltuiala. De fapt excursia, in bani romanesti ar fi fost cam 180 lei pentru doua persoane, plus cate 7 euro de persoana intrarea la expozitie. Dar asta se organizeaza la Budapesta si nu in Romania…