Posts Tagged ‘Campulung Muscel’

Despre cântatul din frunză… şi alte amintiri din copilărie

A: am auzit ca eşti student la silvicultură?
O: da
A: felicitari
O: mulţumesc
Au: te-ai gandit bine
O: e frumoasă facultatea
A: natura e mereu o sursa de inspiraţie
O: natura e prea complexă să o înţelegi în câţiva ani cât trăim
A: aşa e
A: dar de multe ori te lasă să îi pătrunzi tainele
A: ai stat vreodată pe spate, într-un câmp cu flori şi margarte, privind cerul senin?
O: era câmp de iarbă
A: …şi ai auzit greierii cântând?
O: da
A: …şi ţi-au zburat gândurile departe… departe… spre nicăieri…pe aripile vântului?
O: călătoream pe cer
A: e darnică natura…
A: asta e imaginea mea din adolescenţă… sau din copilarie? nu mai ştiu…
A: când mă gândesc la acele clipe, sunt fericit
A: eram numai eu, câmpul necosit, vântul prin brazi şi cerul senin… eu priveam la norii albi şi-mi imaginam chipuri…
A: forme ciudate, balauri şi zâne, bătrâna olandeză cu saboţi din lemn şi câte şi mai câte…
A: nu cred că eram „ciudat”
O: erai om
A: eram numai îmbătat de natură…
A: plecam întotdeauna cu tristeţe de acolo
A: era locul meu de taină
O: şi acum nu poţi să mergi pe un câmp să te laşi în iarbă?
A: nu e acelaşi lucru… nu e ca locul meu de pe vârful dealului, cu oraşul la picioarele mele. Eu, cu mine şi cu natura…
A: să mă duc acolo ? acum?
A: nu ştiu…
A: mi-e frică să mă mai duc acolo
A: acum sunt prea ocupat
O: dar ocupatul ăsta e relativ, gaseşti o zi ocupată mai puţin. sunt sigur că există
A: locul meu e foarte departe
A: la 600 de km
O: ioi ce departe!
A: când mă duc acolo, atâtea sunt de făcut că nu apuc niciodată să  mă bucur de el
A: şi ştii ce mi-e frică?
O: ?
A: mi-e frică sa constat că nu-l mai găsesc…
A: că civilizaţia mi l-a stricat
A: că sunt garduri sau ce ştiu eu ce proprietăţi
O: vile, case mari.
A: că voi avea o imagine alta decât o ştiu eu
A: ar fi trist…
A: …am copilărit în Câmpulung Muscel
A: oraş de munte
A: sau de dealuri…
O: eu am campat cortul între Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş
A: cel mai înalt deal, Măţău, este în Câmpulung. Peste 1000 de metri
A: ai campat pe muscele, cum s-ar zice…
A: şi… acum înţelegi?
O: ştiu cum e zona
O: da, înţeleg…
A: înţelegi ce imagine am în suflet?
O: înţeleg doar într’un fel…în felul meu.
A: şi… ia să te văd… cam ce înţelegi?
A:  🙂
O: zona e superbă.
A: aşa e
O: şi m’a lăsat cu urme adânci chit că am stat doar o noapte.
A: închipuie-ţi că eu am plecat de acolo într-un oraş de câmpie
O: asta e mai dureros
O:  😦
A: Am stat într-o casă pe dealul din partea dreaptă a oraşului, cum mergi dinspre Braşov spre Piteşti.
A: Eram înconjurat de natură
A: în faţă gradini şi mai jos, oraşul (în 5 minute erai în centru)
O: dar de atunci multe s’au schimbat?
A: …în stânga un parc enorm… parcul Ştefănescu
A: în spate, pădure
A: cu de toate: mure, fragi, zmeură… tot ce voiai – ciuperci, mii de flori
A: dar nu aici era locul meu
A: locul meu era deasupra, sus, sus, pe deal…
A: acolo era liber… vedeam oraşul, munţii, brazii…
A: aşa să-ţi închipui că parcul era enorm, mai mult sălbatic
A: partea dinspre oraş era cu alei străjuite de castani bătrâni sub care erau bănci…
O: …frumos
A: te-am plictisit…
O: nu
O: mă gândeam cum eu …
A: esti politicos…
O: …cum eu găsesc plăcere în lucruri mult mai seci, eu nu am parte de peisajul pe care îl descrii
O: dar dacă aş fi trăit şi eu în zona de munte…
A: toate la timpul lor
O: şi ce a mai rămas din tot ce mi’ai zis? Mai e un parc sălbatic acolo?
A: mai e, dar nu ştiu cât de sălbatic
A: ai mei s-au mutat la bloc
A: Casa în care am stat a fost luată de foştii proprietari şi au modificat-o
A: pâna şi grădina din fată, şi gardul…
A: iţi dai seama ? Au tăit părul sub care puneam vara şezlongul şi citeam…
A: aşa că… mi-e frică să mă duc mai sus, spre locul meu… dacă nu mai e?
O: acum te înţeleg
A: ar fi o ruptură şi o durere de nedescris
A: locul meu de joacă era parcul şi pădurea. Când trebuia să vin la masă, striga mama: Adiiiiii….
A: de multe ori nu răspundeam. Imi plăcea să mă strige.
O: ))
O: ce tare e asta!
A: Atunci sărea şi bunica: măi, Adi, măi… hai acasă măiiii…
A: răsuna pădurea
A: veneam atunci în fugă.
A: mă furişam cu emoţie pe lângă vacile lui Călcâi (aşa se numea proprietarul) de care mi-era frică. Parcă aveau ceva cu mine…
A: săredam pârleazul, treceam peste pârâu şi în 3 minute eram în curte… doar alergam la vale
O: aveai pârleaz?
A: da
A: eram în centrul oraşului, dar parcă deasupra mea începea satul…
A: trebuie să vezi, nu ştiu să explic
A: Oraşul, practic, se termina la mine acasă
O: „Eram în centrul oraşului, dar parcă deasupra mea începea satul”
O: frumos ai spus asta
A: mai erau case şi mai sus, pe deal, dar pădurea era sălbatică. Se pare că era proprietatea cuiva
A: în fiecare seară, vara, cineva cânta din frunză…pe deal
A: ascultam fascinat
O: incredibilă imaginea
O: ” În fiecare seară, vara, cineva cânta din frunză…pe deal”
O: ce frumos ai spus!
A: când m-am făcut mai măricel şi mai curajos, am plecat spre locul de unde se auzea „doina” cântată din frunză. Era o melodie tristă…dar frumoasă
A: te pătrundea adânc, adânc, în suflet, pentru totdeauna
O: Adrian, tu spui ca nu ai talent aşa mult…dar te inşeli
A: Nu eu scriu… e sufletul meu
A: eu doar apăs nişte taste
O: …..
A: Era un moşneag, cu părul alb, cu pălărie, cu zâmbetul pe buze…
O:  :))
A: M-a poftit să mă aşez.
A: Nu am scos nici un cuvânt. Nu am vrut să stric momentul… A lăsat capul pe spate, a închis ochii şi a început să doinească… se auzea tare, tare, un sunet minunat, parcă din altă dimensiune…
A: a observat că stau cu gura căscată…
A: mi-a aratat frunzele lui din care cânta
A: erau într-un borcan, parcă ar fi fost la murat. Mi-a pierit curiozitatea de a încerca şi eu să suflu în frunză
A: deh… copil de la oraş…
O: : )
O: dar cânta din aceleaşi frunze?
A: avea mai multe
O: nu era mai uşor să tot rupă alta?
A: nu ştiu din ce copac le lua
A: dar le ţinea într-un borcan
A: probabil că trebuiau tratate cumva, nu mă pricep
A: mi-a cântat până când soarele începea să se lase roşu, spre apus…
A: m-am ridicat şi am mulţumit… bătrânul a zâmbit şi mi-a zis: să fii iubit, taică
A: am ştiut că voi ţine minte toată viaţa episodul ăsta
O: ce frumos spui…
A: în alte seri, îl ascultam din curte… ştiam cine e  şi că îmi cântă mie… aşa ziceam eu…
Anunțuri

Concediu de Paste

Anul acesta am sarbatorit Pastele pe meleagurile natale. In Campulungul meu iubit, impreuna cu familia, asa cum e bine si frumos sa sarbatoresti o asa mare sarbatoare. Pentru cine nu stie, Campulungul este un minunat municipiu situat la poalele muntilor Iezer-Papusa, nu departe de Bucegi si de masivul Piatra Craiului. Zona e minunata, orasul dintre muscele e incarcat de istorie si cultura iar natura a fost cat se poate de generoasa cu locuitorii orasului. Campulungul a fost prima capitala a Tarii Romanesti, in anii 1290 in timpul lui Radu Negru Basarab, cunoscut sub numele de Negru Voda. Tot de aici isi are originea primul document cunoscut in limba romana, „Scrisoarea lui Neacsu din Campulung, catre judele Brasovului”.  Imagini ale orasului gasiti aici.  Calatoria pana acolo a fost, ca de obicei minunata. Ruta Cluj-Turda-Alba Iulia-Sibiu-Ramnicu Valce-Pitesti este putin mai lunga dar nu asa de grea pentru soferii „grabiti”. Sosele bune, late, dar cam aglomerate. Cunosteam traseul si calitatea drumurilor foarte bine. Ce am remarcat insa a fost faptul ca in toate orasele lipseau gropile cu desavarsire. Iata o imagine din Pitesti, spre exemplu:
dsc03620
Am crezut ca este o intamplare si ca pitestenii, fiind mai aproape de Bucuresti, au reusit sa atraga mai multe fonduri pentru drumuri. Dar nu e chiar asa. La intoarcere, am schimbat ruta si am trecut prin Brasov, Sighisoara, Targu Mures, Cluj si am constatat ca si in aceste orase, mult mai mari ca si Satu Mare drumurile sunt impecabile. Pe drumul de intoarcere, am putut admira frumusetea muntilor de-alungul pasului Rucar-Bran si mi-a trecut prin gand faptul ca noi, romanii, nu stim sa profitam de natura si locurile unde ne-a asezat Dumnezeu. Am putea trai din turism foarte bine si am putea fi o Elvetie, dar mult mai mare. Ia priviti:
Dar ce ne pricem noi…
Daca veti ajunge vreodata pe acest traseu, veti putea admira, in afara de Brasov (cine nu a vazut Brasovul nu a vazut nimc…) minunata Sigisoara
dsc036711dsc036701
sau frumosul Targu Mures
dsc03675

Pe drumul spre Targu Mures puteti sa va oprit si sa va cumparati de la vanzatorii ambulanti, celebra ceapa rosie „de apa” de Mures. Nu ustura si are un gust deosebit. Aveti grija insa la negocieri, eu am scazut pretul cu 150%  🙂

dsc03674

Ce sa va mai povestesc… una peste alta eu, Primadona si feciorul nostru ne-am simtit bine impreuna cu familia, ne-am odihnit si ne-am incarcat bateriile, ca de fiecare data cand respiram aerul de munte de acasa.

Concediu in Romania (Episodul 1)

Am revenit din concediu.  Am urmat si anul acesta „traditia casei” si fara sa imi fac un plan anume, inspirat de natura care parca te imbie la calatorii si de sfaturile meteorologilor, m-am urcat in masina. mi-am luat familia si am plecat spre „tarile calde”… adica mai in sud, spre locurile mele natale, in primul rand.

Primul popas: Campulung Muscel

Am regasit Campulungul cu aceeasi emotie si mi-am umplut plamanii de aerul tare si ozonat al padurilor de brad.

 

Drumul pana acasa a fost superb. Vreme buna, sosele acceptabile iar apropierea de munti imi producea o euforie si o placere care numai in preajma locurilor natale o poti simti. Nu am putut sa nu remarc faptul ca desi era cald, aveam aer din belsug… un aer curat, atat de curat ca seara „cadeam lat” de oboseala si dormeam ca pe vremea copilariei…fara probleme si griji. Am facut a doua zi „turul de onoare” am batut cu piciorul „Bulevardul Pardon”, am privit cu nostalgie furnicarul din „Gradina Merci” si am remarcat cu parere de rau ca nu mai cunoastem pe nimeni in oras. Pe vremuri cunosteam macar din vedere foarte multa lume. Aproape la tot pasul trebuia sa ma salut cu cineva. Acum…parca toti cunoscutii s-au mutat. Ori s-au „maturizat” asa ca nu-i mai cunosc eu? Cine stie? Ce mi s-a parut neschimbat a fost vechiul Barometru din Gradina Publica (zisa si Gradina Merci) care parca pentru a face placere turistilor arata mereu Vreme Buna (de mult il suspectez eu de nesinceritate!) si grupul de pensionari jucatori de table- parca mereu aceiasi- inconjurati de liota de gura-casca, chibiti de toate varstele, cuprinsi de aceeasi pasiune pentru joc. Si parca totusi…lipseste ceva pentru a fi perfect… poate mirosul castanilor infloriti, poate fanfara din chiosc sau poate… pur si simplu prietenii pe care nu-i mai regasesc… Am iesit a doua zi din nou, tocmai incepusera „Zilele orasului”. Bulevardul Negru Voda (zis si Bulevardul Pardon), promenada orasului era plin da lume, tarabe cu obiecte de artizanat, haine, dulciuri si o sumedenie de nimicuri ieftine dar pline de culoare si veselie. Nici de data asta nu am intalnit pe nimeni cunoscut.  Probabil sunt toti in concediu.

Am lasat excursiile de o zi pentru ultima parte a concediului si dupa ce ne-am odihnit doua zile am plecat spre Litoralul romanesc. Nu stiu altii ce parere au sau prin ce statiuni isi fac concediul de stau cate doi pe un loc dar eu gasesc litoralul romanesc din an in an mai frumos. Citez de la un prieten: „pe plaje se sta aproape 2 pe un loc. D 

Ce am facut sau ce poate face „un tanar iresponsabil” de varsta mea, la mare va voi povesti in episodul 2.