Posts Tagged ‘leapsa’

Prinsea sau Leapsa… that is the question…

Toata lumea ii zice „Leapsa”. Eu stiu din copilarie ca jucam „Prinsea”. Adica jocul in care un copil fugea dupa altii si incerca sa-l prinda.  Sau macar sa-l atinga. Adica era vorba de un „alergator” si mai multi „alergati”. Pentru ca tu „alergat” sa nu devi „alergator” trebuia sa nu te lasi prins sau atins. Pentru asta s-au inventat diferite variante ale jocului: „Prinsea pe starcite” sau „Prinsea pe ouate” (adica cel alergat trebuia sa se „starceasca” (aseze) ca si cum s-ar oua daca exista pericolul sa fie atins de alergator), „Prinsea pe cocotate” (adica cel alergat trebuia neaparat sa se cocoate pe gard, pom, bolovan sau orice obiect care era mai sus decat nivelul solului), sau „Prinsea pe animale” (cand trebuia sa rostesti repede un nume de animal, mereu altul daca erai de mai multe ori in pericol). Acum realizez ca Leapsa e tot un fel de prinsea, adica dupa ce o primesti, trebuie sa o dai la altul… Asa ca ma grabesc sa onorez leapsa primita de la Maminineta:

,,cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni “creatori de conţinut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influenţă etc). Talent la taste, aşadar.”

Mami, tu esti una din preferatele mele. Te nominalizez desi am primit leapsa de la tine. Stilul tau ma inspira sa-ti raspund in versuri sau mai nou, sa scriu si eu cate o poezie. Apoi Nea  Costache care stie sa povesteasca povesti inspirate din viata de la tara, cu un grai neaos oltenesc.  Apoi Alin, care e Pamflezistul si care ma bine-dispune de cate ori ii citesc creatiile. Si scrie pamflete din ce in ce mai bune. Weiter so, Alin! Nenea Iancu, cu poeziile si proza lui gastronomica minunata. Am invatat multe secrete ale bucatariei de la tine, nene Iancule. Nu am s-o uit nici pe Mirela, care ne imbata cu parfumurile franzuzesti si nu numai, dar nici pe Trexel „sa mori tu”, vecinul meu scump la vedere. Pe Satmareanca nu o nominalizez. Uite asa! Ca nu prea mai scrie ca e ocupata sa dea mana cu persoane importante… nu spun nume. 🙂  Vania, este la fel de aproape de sufletul meu ca si Nea Costache. Scrierile lui ma bucura de fiecare data, desi sunt cam puturos la comentarii… Deci „Prinsea” merge mai departe si sa nu incercati sa va starciti sau sa va cocotati sau sa-mi ziceti in vreun fel, ca nu am nici coarne, nici nu mormai nici nu arat ca alte animale…

Sunt numai eu, cu cel de-al2lea blog al meu…