Unul din prietenii mei din Egipt imi povestea, pe terasa din fata camerei de hotel, ca minunata oaza de verdeata ce se intinde in fata ochilor mei este cultivata (asa cum la noi graul si porumbul) cu multa dragoste si sudoare. Atat ca totul se cultiva pe un sol mai mult decat nisipos, un sol amestecat cu nisipul desertului, in care cu greu poti sa accepti ca poate creste o vegetatie de un verde atat de intens… Era catre ora 19 si caldura era innabusitoare, in jur de 40 de grade. Nimic nu prevestea faptul ca in curand se innopteaza si practic, ar fi trebuit ca vremea sa se mai racoreasca. Peisajul era minunat. La marginea gradinii, chiar langa intrarea din spatele hotelului, o simpatica femeie din popor framanta si cocea un fel de paine, asemanatoare cu lipiile noastre. A zambit sfios, atunci cand i-am cerut voie sa o fotografiez si ca bonus, mi-a intins una din lipiile care miroseau a aluat proaspat asa cum numai in preajma unui cuptor de paine poti simti. I-am multumit si am rasplatit-o cu un banut EUROpean care parca isi pierdea orice valoare in comparatie cu sentimentul pe care gestul ei prietenos ti-l insufla. Lipia era buna, proaspata si calda si parca as fi vrut sa o pastrez ca amintire… totusi am mancat cu pofta, spre satisfactia maiastrei…
Privind la cuptor nu am putut sa nu imi sara gandul la povestea cu fata babei si fata mosului, cand fata mosului cea cuminte a curatat cuptorul si acesta a rasplatit-o cu o paine calda spre a-si potoli foamea. Personajele erau altele, de data asta, eu nu facusem nimic pentru a fi rasplatit si nici prea cuminte nu sunt…
Trecand pe langa cuptor, o apuc pe una din aleile strajuite de palmieri. Stiam eu ca sunt inalti, dar am constatat ca sunt cu totul si cu totul diferiti de cei pe care ii cultivam noi in Romania pe plajele de la malul marii, sau… doamne fereste, cum am auzit, in centrul Bucurestiului… O placuta verde ne lamureste ca suntem in fata unor palmieri cu nume pretentios: „Washingtonia Filifera – Pritchardia Filifera – Chamaerops Zwerg Palm”… va e clar acum, nu?
Mai incolo, un alt copac, pe placuta caruia scrie: „Mango tree – Mangifera Indica”
Totul mi se pare de o frumusete uluitoare… A! iata si palmierul care face curmale… Sunt rosii si cresc asa de sus… cum as putea sa iau una… hmmmm… nici o sansa, sunt prea sus. Mai departe, un bananier si cine stie ce fel de plante si flori, care mai de care mai frumos colorate! Pana si cactusii sunt uriasi… ati stiut ca „limba soacrei” poate fi inalta cat un copac? …dar mai bine uitati-va ps slide show-ul de mai jos… cuvintele sunt de prisos… nu as putea descrie nici macar statuile din metal, care se potrivesc atat de bine in peisaj…
E frumos Egiptul chiar si cu extremele lui, este o alta lume, o alta civilizatie… plina de extreme: oamenii, unii foarte bogati iar altii foarte saraci au in privire ceva care te duce cu gandul la istoria lor milenara… esti impresionat , pe de o parte de maretia piramidelor, de frumusetea gradinilor iar in momentul urmator, esti impresionat de tumultul si agitatia din strada… Cladiri inalte, cu o arhitectura deosebita, „erup” parca din mijlocul desertului, dintre pietre si nisip… oamenii nu se grabesc, stiu ei ce stiu… In Egipt timpul are alta dimensiune, minutele sunt parca mai lungi… nimeni nu se grabeste, totul parca e cuprins de o toropeala care te scoate din ritm… Singurii care se grabesc sunt soferii, toti circula cu viteza, toti claxoneaza si isi fac loc printre celelalte masini, cand pe dreapta, cand pe stanga… Singura regula este ca nu exista reguli… sau poate nu le-am inteles eu… Un lucru am inteles insa: Egiptul trebuie revazut, pentru a-l intelege…
al2lea 
Comentarii recente