Poveste de decembrie

de <al2lea>

Se zvoneşte prin ziare

Cum că iarna din poveste

Vine de peste hotare

Şi la noi se odihneşte

 

Toată lumea-i agitată

Toţi vor ca să o privească

Şi deodata apare… iată!

Doamne, cât e de frumoasă!

 

Rochie albă de mătase

Ochi luceferi ca de gheaţă

Stele mii maramă-i coase

Te îndrăgosteşti pe viaţă…

 

Flori de-argint în păru-i poartă

Şi cu mâna ei presară

Fulgi de nea, cu noi să-mpartă

Feeria-n astă seară.

 

Bucuros de-aşa spectacol

De un alb fără pereche

Lord din nea îşi scoate nasul

Şi ridică o ureche.

 

Zâna-n jilţ se odihneşte

Şi priveşte la căţelul

Ce voios se tăvăleşte

Şi apoi priveşte cerul

 

Cu boticul de cărbune

Stă şi-adulmecă minunea

Nimeni nu îi poate spune

Cum de-aşa de albă-i lumea?…

Ninge… o iarna de vis

Desi nu ma dau in vant dupa iarna, totusi nu pot sa nu remarc frumusetea si puritatea zapezii proaspat cazute. Lasand la o parte faptul ca am facut bataturi in palma de la lopata si maturoi, trebuie sa recunosc ca e frumos…

Dupa cum vedeti, cel mai mult se bucura catelul… „micul” Lord care nu nu mai stie unde sa se mai joace si cum sa se mai tavaleasca prin zapada. E de o bucurie debordanta care te antreneaza si pe tine si iti bucura sufletul. Te provoaca la joaca, te alearga, aproape ca te trage in mijlocul gradinii, sa te tavalesti cu el prin albul imaculat al zapezii.

Casele sunt parca mai frumoase, chiar si sopronul vecinului arata altfel… :-).  Pe terasa din spatele casei, numai vantul  e stapan iar ghioceii din gradina asteapta topirea zapezii.

M-am grabit sa ajung acasa… Lord ma astepta. I se vedea in ochi pofta de joaca… Oboseala a disparut ca prin minune. I-am zis: intai munca si apoi distractia. A ramas descumpanit, intelesese ca nu am timp pentru el. M-a „ajutat” la treaba, in sensul ca eu strangeam zapada si el o imprastia… Dar parca poti sa te superi pe el… voi ce ziceti?