Weingut Brutler & Lieb – Enologia ca stil de viaţă

            Dacă în octombrie anul trecut am avut fericita ocazie să cunosc familia Zetea, acei „vrăjitori” de renume, care au dus faima pălincii sătmărene dincolo de graniţele ţării, iată că zilele trecute am avut prilejul să cunosc încă un mare maestru, de data aceasta un enolog de talie mondială.

            Probabil că acei deja cunoscători ai plaiurilor sătmărene şi a tradiţiei în viticultura sătmăreană şi-au dat seama că este vorba de domnul Johann Brutler, proprietarul firmei Brutler&Lieb din Beltiug. Vizita la crama enologilor Johann şi Edgar Brutler, tată şi fiu, a început spre seara unei minunate zile de mai, când soarele îşi trimetea ultimele raze printre norii prevestitori de ploaie. Eram entuziasmat şi bucuros să văd cu ochii mei minunatele dealuri ale Beltiugului, dealuri line, ocupate cu rânduri de viţă de vie, a căror privelişte îţi încântă ochiul.

 

 

           

 

Tradiţia culturii viţei de vie în zona Beltiugului se pierde în trecutul milenar. Se pare că istoria enologiei în Bildeg (denumirea germană a Beltiugului) începe cu aproape 1000 de ani în urmă, când potrivit legendei, regele Ladislau I al Ungariei, a poposit pe aceste meleaguri, odihnindu-se în urma unei lupte cu pecenegii. Se spune că regele a fost servit de către soldaţi cu vinul zonei, pe care l-au adus într-un dovleac. De aici şi denumirea maghiară a Beltiugului – Béltek (Bél=interior, tök=dovleac).

            În anii 1700 Beltiugul devine căminul şvabilor din Ardud, strămutaţi şi împroprietăriţi cu terenuri viticole, zona devenind, după cum însuşi domnul Brutler spune “reşedinţa lui Bacchus”.

            Domnul Brutler ne aşteaptă în centrul  comunei şi ne conduce apoi pe drumul ce şerpuieşte printre gospodăriile oamenilor harnici ai locurilor. Deodată, peisajul se deschide şi se pot vedea în zare, pivniţe micuţe, dar şi case mari, care te duc cu gândul la faptul că bunăstarea poate fi atinsă şi prin muncă cinstită. Pe dealul de deasupra pieţii tronează renumita crama Brutler & Lieb.

Coborâm din maşină şi domnul Brutler ne întâmpină cu bucurie. Incepe să ne povestească despre istoria locului şi despre oamenii harnici şi prosperi ai comunei. Apartenenţa la această comunitate îi dă un sentiment de mândrie şi mulţumire, sentimente care îi înnobilează privirea.

 Povestea e frumoasă, privirea lui se pierde undeva în depărtare, parcă vrând să cuprindă şi să ne aducă la picioare o lume foarte dragă lui, imagini pe care doreşte să le împărtăşească cu noi.

 

            

 Ascultăm vrăjiţi o istorie plină de parfum din care răzbate o altă filosofie de viaţă, precum şi pasiune, dragoste şi respect pentru o meserie care implică o muncă susţinută. Mai târziu, în noapte, domnul Brutler avea să ne mărturisească filosofia lui de viaţă:”Nu contează ceea ce faci, dar în ce faci, trebuie să fii cel mai bun”.

            Intrăm în clădire. La stânga intrării se vede o sufragerie cu mese frumos aranjate ca pentru nişte oaspeţi de seamă. Gazda ne spune că în această clădire se află nu numai pivniţa, ci şi atelierul de producţie, unde vinul se îmbuteliază în sticle. Aflăm că sticlele sunt aduse special din Germania şi că îmbutelierea se face manual.

            În faţa noastră se deschide o uşă grea, din lemn masiv, iar gazda ne invită să intrăm în renumita pivniţă. La început, întunericul nu ne-a permis să vedem nimic, însă când s-au aprins luminile, am rămas mut de uimire. Nu mai văzusem aşa ceva. Încăperea mi s-a părut enormă, înaltă, boltită, de o parte şi de alta a zidurilor erau aliniate, ca soldaţii, butoaiele cu vin. „Deci aşa arată templul lui Bacchus…“ mi-am zis.

 

 

Domnul Brutler ne serveşte cu pălincă de struguri, de doi ani, pe care o trage dintr-un butoi, cu un fel de dispozitiv din sticlă (îmi cer scuze pentru ignoranţă, dar nu ştiu cum se numeşte).

 

 

În timp ce savurăm pălinca, ni se povestesc istorii despre provenienţa soiurilor de struguri, câteva mici secrete ale vinului, despre pasiunea cu care domnul Brutler îşi face meseria. Aflăm povestea cramei dar şi faptul că prezentul este de neconceput fără trecut, aşa cum fără o viziune bine conturată asupra viitorului nu se poate vorbi despre succes.

            Ascultam fascinat şi recunoscător că am avut ocazia să cunosc un astfel de om. Între timp, am făcut şi câteva fotografii.

 

 

 

            La finalul povestirii domnul Brutler ne spune plin de fericire: „Tot ceea ce fac, fac din plăcere şi pasiune. Asta am dorit şi am visat să fac întotdeauna. Mi-am văzut visul cu ochii“. Cuvintele sunt de prisos. Nu mai este nimic de spus. Părăsim catedrala vinului îmbogăţiţi sufleteşte.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

            Seara este departe de a se termina. Intrăm în sufragerie, unde ni se spune că va urma degustarea de vinuri şi unde suntem invitaţi sa gustăm şi din bunătăţile aşezate pe masă. “Toate sunt produse bio, făcute în casă” – ni se precizează.

 

            

Începem prin a degusta vinurile albe,  cele rosé, apoi cele roşii şi din nou cele albe, demidulci, în funcţie de ceea ce se serveşte la masă. Trebuie să mărturisesc că am mâncat cel mai bun gulaş la ceaun. Din păcate, secretele reţetei nu le-am aflat.

            Pe scurt, am putut savura celebrul Trio, cu iz de grapefruit, apoi un Chardonnay Barrique, vin deosebit de aromat, ce aminteşte de vanilie, piper verde şi miere în faguri dar şi un Gewürztraminer din 2008, vin sec cu aromă de trandafir.  Au urmat apoi vinurile Rosé, dar şi un taraf local, adus din Ardud, care ne-a încântat cu melodii când ritmate, când pline de melancolie.

 

Dintre vinurile roşii, nu pot să nu amintesc de acel Cabernet Sauvignon din 2006, de Syrah-ul din 2007 cu aromă de piper, cuişoare şi fructe de pădure, sau de renumitul Trei Graţii cu aromă de vişine coapte şi cireşe. Denumirea vine de la amestecul de trei soiuri celebre: Pinot Noir (60%), Cabernet Sauvignon (20%) şi Merlot (20%).

 

 

 

La desertul făcut în casă (ciurigăi sau minciunele, cum li se mai zice) s-a servit un Chardonnay demidulce, ediţie limitată, 2008.

            Am trăit o experienţă unică, am făcut cunoştinţă cu un alt stil de viaţă, mult mai sănătos decât cel pe care îl trăim în mod obişnuit. Am cunoscut un om de la care ai ceva de învăţat, un om a cărui muncă împletită cu pasiunea şi dorinţa de progres l-a făcut să fie invitat la Parlamentul European de la Strasbourg, unde a ţinut o degustare a vinurilor Nachbil.

            …Ne-am întors spre casă târziu, în noapte. În spatele microbuzului, micul taraf din Ardud cântă valsuri Vieneze.

 

 

 Îl aud parcă din nou pe cel care ne-a fost gazdă  spunând cu mândrie şi multumire: „Mi-am văzut visul cu ochii”…