Archive for the ‘Personale’ Category

Cartofi franţuzeşti

17435985_10208915635470106_994156392021124965_o

De când nu am mai scris pe blog, am uitat şi cum se face. Ce sa-i faci? Lenea e cocoană mare! Totuşi, zic, azi e Duminică, am făcut ceva bun de mâncare şi pentru că tare mulţi prieteni s-au arătat curioşi şi pofticioşi m-am gândit să vă dau reţeta…

Ingrediente:

1 Kg de cartofi
3 ouă
100 gr brânză e burduf
100 gr telemea
50 gr casaval – eu am pus un amestec de brânzeturi luate de la Auchan – Gran Primo – Seleziune di formaggi stagiona (se folosesc şi la paste)
un cub de unt cu care sa ungeţi bine vasul
sare, piper

Pentru sosul alb
50 gr unt
1 lingură cu vârf de făină
100 ml de lapte fierbinte
200-300 gr smântână
sare

Preprare
Se fierb cartofii în coajă
Se fierb ouăle tari
Se curaţă cartofii de coajă, după ce sunt detul de reci, ca să nu vă ardeţi buricele… degetelor, nu vă gândiţi la altceva!
Se taie ouăle fierte rondele.
Radeţi brânzeturile într-un vas şi amestecaţi-le.

Se prepară sosul alb

Topiţi untul,adăugaţi făina şi amestecaţi până ce făina cu untul devin ca o cremă. Adăugaţi puţin câte puţin laptele fierbinte şi amestecaţi în continuu. Atenţie, luaţi vasul de pe foc după ce făina a fost înghiţită de untul topit. După ce aţi terminat laptele, puneţi smântâna şi amestecaţi bine. Lăsaţi vasul la fiert şi amestecaţi pâna când sosul se îngroaşă şi devine ca o cremă. Puneţi puţină sare şi luaţi vasul de pe foc.

Ungeţi vasul termorezistent cu unt. Aşezaţi pe straturi rondele de cartofi, rondele de ouă. Puneţi sare (foarte puţină că şi brânzeturile sunt sărate) şi piper.Puneţi un strat din brânzeturile rase. Turnaţi cam 1/3 din sosul alb în aşa fel încât să fie uniform distribuită pe compoziţia din vas.
Repetaţi la fel şi la al doilea strat. Deasupra va fi strat de carofi presărat cu sare şi piper. Turnaţi ultima treime de sos alb si puneţi un strat de caşcaval sau amestecul amintit de brânzeturi italieneşti, atât cât să fie dispus uniform.

Introduceţi la cuptor, coaceţi la 200 grade Celsius, până se rumeneşte deasupra (cam 30-40 min).

17435877_10208915699871716_1507751793529174843_o.jpg

Poftă bună şi răbdare la spălat de vase… o să aveţi destule…

Sunt ani de-atunci…

Untitled1

 

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

De când scriam  cuprins de vrajă

Şi noaptea-ncet, într-un târziu

visam cuprins de-a poeziei mreajă

 

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

De ce s-a întrerupt de-odată

Izvorul cald, izvorul viu

N-aş fi crezut… nu, niciodată!

 

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

Dar simt acum din nou chemarea

Şi simt din nou că vreau sa scriu

Prea lungă fost-a aşteptarea…

 

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

Visam cuprins de-a poeziei mreajă

Dar simt din nou că vreau să scriu

Să fiu cuprins de-a poeziei vrajă…

Bob Gulaş cu afumătură

Ce să mai discutăm, mi s-a făcut o poftă nebună de bob gulaş, adica un gulaş cu fasole boabe.

Pentru că am fost singur acasă şi mă plictiseam, după ce Primadona s-a dus la serviciu (era de gardă), am plecat în piaţă şi mi-am luat toate cele necesare. Adică:

1/2 litru de fasole boabe crudă (2 căni)

aici, în nord-vestul ţării măsura pentru fasole este litrul – adică se umple un borcan de un litru cu fasole şi se vinde. Dacă vrei jumătate, atunci se găsesc şi borcane de jumătate de litru.

1 ciolan de porc afumat (nu aşa de mare)
1 bucată de costiţă afumată, cu ceva mai multă carne pe ea
4 bucăţele de slănină, pe care le crestaţi
1 ceapă mare
3-4 căţei de usturoi
2 ardei Kapia – unul roşu şi unul galben
3 morcovi măricei
1 ţelină potrivit de mare (medie)
1 gulie mică
2 pătrunjei rădăcină
3 roşii mărişoare
4 ciuperci champignon
1/2 tub de „Cremă Gulaş” dulce
2 foi de dafin
1 lingură piper boabe
1 linguriţă cimbru uscat
1 şi 1/2 linguri de tarhon uscat
1 legătură mică de ţelină, una de pătrunjel şi una de leuştean verde
1/2 cutie de roşii tăiate cubuleţe, sau o lingură de bulion. Nu prea mult că se pun şi cele 3 roşii.
sare, după gust.
 
Preparare:
 

Puneţi fasoalea la fiert, cu o linguriţă de sare. Când a început să fiarbă, aruncaţi apa şi repetaţi încă o dată. În a treia apă, puneţi o linguriţă de sare si fierbeţi până când e gata. Atenţie! Fasolea crudă se fierbe repede, în circa 20 de minute.

 
IMG_00000543
 

Dacă aveţi fasole uscată, puneţi-o la înmuiat cu o seară înainte, să se umfle şi să fiarbă mai repede.

Între timp, curăţaţi zarzavatul şi tocaţi mărunt ceapa, usturoiul şi ardeii capia. Pregătiţi totul ca să le aveţi la îndemână. Adică veţi folosi mai multe boluri (Primadona zice că dacă eu mă apuc de gătit, folosesc toate vasele… :-))

 
IMG_00000541
 

Cum spuneam, puneţi ceaunul pe foc şi pregătiţi slănina, ceapa usturoiul şi costiţa afumată.

IMG_00000544

Tăiaţi morcovii şi pătrunjelul rondele, iar gulia şi ţelina cubuleţe mici.

IMG_00000545

Puneţi un strop de ulei în ceaun şi prăjiţi puţin feliile de slănină, pe ambele părţi.

IMG_00000547

După ce s-au prăjit, scoateţi-le afară şi prăjiţi puţin costiţele afumate.

IMG_00000548

După ce le scoateţi şi pe ele din grăsime, căliţi mai întâi ceapa, apoi, când e aproape gata, puneţi şi ardeii la călit.

IMG_00000550

Puneţi apoi toate legumele la călit. Când s-au înmuiat, puneţi din nou costiţele şi adăugaţi şi carnea de pe ciolanul afumat, pe care aţi tăiat-o bucăţele (osul se adaugă când puneţi apa). Căliţi puţin pe foc mic.

IMG_00000551

Roşile se dau pe răzătoare şi se adaugă peste legumele călite. Prin răzătoare trece numai pulpa, pielea rămâne.

IMG_00000546

Puneţi apa cât să fie acoperită bine carnea, puneţi osul de la ciolan, puneţi foile de dafin şi piperul boabe.

IMG_00000554

Fierbeţi bine ingredientele, până când carnea s-a înmuiat. Completaţi cu zeama în care a fiert fasolea. Cînd legumele şi carnea s-au fiert, adăugaţi fasolea fiartă şi pasta gulaş. Apoi, ciupercuţele tăiate bucăţele, roşiile în bulion, cimbrul şi tarhonul.

IMG_00000555

Când s-au fiert şi ciupercuţele, gulaşul e gata. Puneţi verdeaţa tăiată mărunt şi slănina prăjită, tăiată bucăţele mai mici.

Gulaşul e o ciorbă cu mai puţină apă, deci e mai groasă, mai consistentă.

IMG_00000557

POFTĂ BUNĂ! Se poate servi cu oţet, după gust şi cu ceapă roşie… mmmmm

IMG_00000558

Una pe an?

Observ ca atrecut un an de cand nu am mai scris nimic pe blog.
Insa prietenii nu mi i-am uitat.

Asa ca ma grabesc sa va urez tuturor un An Nou fericit, sanatate si tot ceea ce mi-as dori si mie.

Unbenannt

 

 

Casta Diva – Maria Callas

…de la Vasi, via kushter

Esti prea batran sa conduci o astfel de masina?

Ca de obiciei, am primit de la un prieten ceva foarte intersant pe e-mail.

Sper sa vada si prietenul DVictor … el intotdeauna apreciaza astfel de imagini.

Noul Mercedes Benz SCL600

 

 

 

E „pretty”, nu-i asa?

Deci… ce e asa de diferit la masina asta?

Asta oare?

…sau poate asta?

Waw… fara volan…

…si fara pedale… Coduci masina asta cu un joystick!

Crezi ca poti sa conduci cu joystick?

Copii sau nepotii tai sigur pot. Asa ca mai bine cauta mersul autobuzelor!

:-))

 

Poveste in oglinda

inspirată dintr-o poezie a mameinineta

e greu să vezi că timpul
se scurge-ncet şi iată
te uiţi iar la oglindă
şi crezi că nu-i curată
chipul ce vezi acolo
familiar iţi pare
sunt totuşi eu, aievea,
sau poate mi se pare…?

zâmbeşti apoi …
şi chipul pare
ca totuşi e al tău…
ce-asemănare!
din zâmbet se revarsă
lumină caldă care
imbracă totu-n aur
chiar, vede fiecare!

Oglinda mincinoasă
iar tresare
o laşi… şi-ti spui acum
ce importanţă are?
maturitatea este
aşa… o carapace
ce sufletul imbraca
si diferenţa face…

 

…Şi ce dac-am dispărut?

 
 
 
…şi ce dac-am disparut
aşa… de-odat’ din blogosferă?
eu cred că nimeni n-a ştiut.
Şi mă întreb cum de-am crezut
prietenii că mă preferă…
 
🙂

Zborul…

 

Sursa foto: http://snataly.wordpress.com/2010/03/14/pasarea-reflectata-in-ochii-insetati-de-libertate/

Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne obişnuim cu gândul că cei cărora le-am dat viaţă şi le-am purtat de grijă, pe care i-am acoperit cu dragostea noastră, uneori poate până aproape de sufocare, trebuie să fie lăsaţi să-şi ia zborul… să-şi găsească singuri drumul, să plece să-şi croiască singuri viaţa, aşa cum doresc ei.

E greu să teobişnuieşti cu gândul. E greu să realizezi că nu o să-i mai vezi aşa de des ca până acum, că sfârşitul de săptămână va sosi şi puiul tău nu o să-ţi mai treacă pragul…

Povesteam asta mai deunăzi cu mama. Atunci am înţeles ce voia să zică când îmi spunea „ai să vezi şi tu cum e…”

Mi-am amintit sfârşitul acela de August când mi-am luat tot ce aveam mai de preţ – pe Primadona, cutiile cu cărţi şi cursurile din facultate, vasele şi cadourile de la nuntă – şi am urcat în TIR-ul ce avea să ne ducă pe un drum necunoscut. Eram puţin trişti că nu puteam să ne luăm şi „puiul” care era încă mic şi pentru care nu ştiam ce putem să-i oferim mai bun decât casa bunicilor. Ne consideram norocoşi. Aveam să „debarcăm” într-un apartament mobilat pe care  ni l-au rezolvat nişte prieteni. Aşa că nu ne trebuia încă mobilă sau alte dotări esenţiale pentru traiul de zi cu zi. Aveam siguranţa că vom primi un apartament al nostru. Legea „comunistă” îţi oferea prioritate la atribuirea unui apartament pentru tinerii absolvenţi de facultate care se prezentau la post, în alt oraş decât cel în care aveau domiciliul. Aşa că singura noastră grijă (de fapt a părinţilor) a fost să găsim un mijloc de transport cu care să ne ducem puţinul strâns în perioada de când ne căsătoriserăm.

Călătoria a fost plină de peripeţii. Şoferul de tir era angajat al unei firme de renume, la vremea aceea şi care făcea curse săptămânale să aducă anumite piese de la o altă firmă din Satu Mare. Lângă el, mai călătorea şi „Delegatul”, adică cel care se ocupa de formalităţile necesare achiziţionării şi transportului materialelor.

Aşa că în cabină călătoream 4 persoane. Loc era destul. Noi oricum eram subţirei atât ca fizic, cât şi ca „dotare materială”. Călătoria a început plină de veselie. Şoferul şi Delegatul erau oameni veseli, cu chef de viaţă şi foarte comunicativi. Am povestit tot timpul, aşa că nici nu am ştiut când s-a lăsat seara. Era aproape de Alba Iulia. Şoferul ne spune că ştie el un Motel unde putem să ne odihnim puţin, după cei aproape 350 de km parcurşi. Nu prea eram bucuros de acestă oprire. Aş fi vrut să ajungem cât de repede, să descărcăm şi să ne odihnim. Oricum, plecaserăm cu mare întârziere, după prânz, şi drumul era lung, departe de a se fi terminat.

Şoferul intră în motel şi vine cu cheile de la o căsuţă, ca acelea ce se găsesc în orice camping, făcută din lemn, cu prispă, două paturi şi multă mizerie. Ne roagă să rămânem noi acolo, că el se duce până în Alba Iulia, în oraş, unde are o „prietenă”. Am rămas miraţi. Cum să meargă cu bagajele noastre şi noi să rămânem acolo cu Delegatul, care plin de „invidie” îi spunea Şoferului să-i caute şi lui o „pipftelăreasă”, să-l hrănească şi să-l încălzească. Nu, nu este o greşeală de tipar, chiar aşa zicea „pipftelăreasă” şi a repetat de atâtea ori că am reţinut expresia. Acum mi se pare nostim, dar atunci simţeam un nod în stomac şi căldură pe şira spinării. Mă gândeam la cele mai neplăcute scenarii. Delegatul era deja în chef, golise aproape o sticlă de ţuică. Şoferul pleca cu bagajele noastre. Speram să se mai întoarcă. Speram că nu avea să ne lase în căsuţa aceea slab luminată, cu păianjeni în toate colţurile şi cu beţivul de la care nu te puteai aştepta la nimic bun. Mă uitam după ceva tare, cu care să-l lovesc în cap dacă lucrurile aveau să ia vreo întorsătură neplăcută.

Nu am avut mult de aşteptat. După vreo jumătate de oră şoferul se întoarce supărat, înrăit şi cu capsa pusă. „Pipftelăreasa” lui nu l-a primit. Mie îmi venea să râd de necazul lui. M-am gândit că Dumnezeu nu doarme. Am plecat în grabă şi în hohotele de râs ale Delegatului care îl tot necăjea pe şofer: „hahaha… şi eu care credeam că-mi găseşti şi mie o „pipftelăreasă…”

Şoferul conducea deja supărat, parcă nu mai era aşa de atent. De la o vreme a început să obosească. Eu stăteam lângă el şi îi vorbeam ca să nu adoarmă. Uneori mi se părea că aţipeşte. La un moment dat, ascultă ce-i tot spuneam de o oră şi trage pe dreapta îmtr-o parcare să se odihnească. Ne urcăm în pat şi el împreună cu Delegatul se întind pe bancheta din faţă şi încep să sforăie. Nu ştiam dacă e bine să adorm şi eu. Se aude un tren. „Prostul naibii – m-am gândit – pe când s-a hotărât să se odihnească, a parcat lângă calea ferată!” Cred că am aţipit puţin. Aud motorul pornind. Începem să ne deplasăm. Nu cred că trecuseră două ore. Soferul se grăbea. Nu ştiu de ce. O luăm spre Oradea, nu spre Zalău cum era normal. Mai avea el ceva treabă în Oradea. Doamne, câte ore aveam să facem până la destinaţie? Îmi reiau postul de „copilot”. Încep să cânt. De frică, nu de bucurie. Ne deplasam oricum, numai în linie dreaptă nu. Se vedea clar că şoferului nu i-a ajuns somnul. Delegatul sforăia. Mă gândeam ce bine e să fii inconştient. Mă uitam la Primadona şi zâmbeam ca şi cum mă distrez, că totul e în ordine.

Începe ploaia, după Oradea. Vizibilitate redusă. Furtună, vânt puternic, grindină. Doamne, mai ajungem vreodată? Nu ştiu cum, şoferul face ce face şi loveşte o maşină. Asta ne-a mai trebuit! Aproape că ne-am răsturnat în şanţ. Inima îmi bate să-mi spargă pieptul. Primadona e speriată şi ea. Vine „miliţia” şi întocmeşte procesul verbal. Ridică carnetul vinovatului şi îi scrie o dovadă care îi va ţine loc de permis până la întoarcerea acasă. Pornim din nou, mergem câţiva zeci de kilometrii când, deodată, şoferul pune brusc frână. „Oare ce mai e?”, m-am gândit. „Am uitat buletinul la miliţian! Trebuie să ne întoarcem…” Cum l-ai uitat? „– mi-am ieşit din fire. „Aşa, am uitat să-l iau, a rămas pe bordul maşinii de poliţie”. Vai de mine… apăi şi miliţienii ăia au fost proşti. L-au lăsat să plece fără buletin…

Aşa că face câteva manevre şi o luăm înapoi spre Oradea. Şoferul zice că nici nu ştie unde e Miliţia în Oradea. Se bagă în centru, întreabă în dreapta şi în stânga, o ia pe nişte străduţe mici şi într-un târziu ajungem. Vine după vreo oră cu buletinul. A fost greu. Echipajul de miliţie era pe teren. A trebuit să-i aştepte. Pornim din nou. Fac o rugăciune în gând să nu se mai întâmple nimic şi să ajungem o dată. Deja trecuseră 24 de ore de la plecarea noastră. Către seară, ajungem în Satu Mare. Găsim relativ uşor adresa unde trebuia să primim cheia apartamentului. Suntem conduşi acolo, descărcăm şi ne întoarcem la gazdele noastre. Şoferul şi Delegatul zic că trebuie să se odihnească. Că nu au unde să stea. „În maşină, lua-v-ar…, la vreo pipftelăreasă, sau la dracu!”- mi-a trecut prin gând. Gazda noastră îi pofteşte şi pe ei în casă…

A doua zi ne-am despărţit de ei. Nu i-am mai văzut niciodată.

……………………………………………………………………………………………………………………

Povestea pare că se repetă. Puiul nostru e deja mare. Şi-a luat şi el zborul. Atât la propriu, cât şi la figurat. S-a dus la post. În Germania. Cu avionul, nu cu TIR-ul. Va fi un medic neurolog bun. Face specializarea în clinica Asklepios, aparţinând Universităţii din Göttingen. Acolo are post.

Sursa foto: http://www.asklepios.com/klinik/default.aspx?cid=686&pc=03

Suntem foarte mândri. Clinica i-a oferit un apartament cu două camere, mobilat modern. Are în clinică un cabinet numai al lui… pe calculator vede toată activitatea din clinică. Nu ne poate spune cum e. Zice că trebuie să vezi cu ochii tăi, altfel nu poţi crede. E mulţumit, fericit şi se simte în vocea lui pofta de viaţă şi dorinţa de se dezvolta. Sper să nu uite de tot de România. Cu toate că timpurile de acum l-au făcut să ia calea străinătăţii.

Mă uit la Primadona. O lacrimă i se prelinge din colţul ochiului şi gura schiţează un zâmbet. Ştiu că e fericită. Ştim că acesta e mersul vieţii şi ne înţelegem acum părinţii. Şi noi ne-am luat zborul cândva…

Poveste de toamnă

Sursa foto:http://ionut.toateblogurile.ro/2009/09/21/toamna-sufletului-meu/

 

de<al2lea>

Soarele spre munţi coboară
Ceru-i minunat spre seară
Nostalgii de astă-vară
În suflet ţi se strecoară.
 
 
Vântul bate şi-nfioară
Răsucită sus, pe creangă
Frunza roşie ce parcă
Se transformă într-o… barcă.
 
 
Pe când vântul se-nteţeşte
Vâjâind prin crengi golaşe
Frunza-ncet pe vânt porneşte
Roi de frunze să îngroaşe.
 
 
Zbor de fluturi par spre seară
Vântu-n cercuri se roteşte
Le ridică, apoi coboară
Soarele încet, roşeşte.
 
 
Sub cireş îmbujorate
Poposesc frunzele toate
Şi îşi spun ca-ntre surate
Lungi poveşti de vremi uitate.
 
 
Mă aşez încet pe frunze
Să ascult poveşti de toamnă
Însă şoaptele-s confuze
Lord la joacă mă îndeamnă.
 
 
Cu năsucul ca de smoală
Umed, rece, se strecoară
Printre frunzele ce zboară
Şi foşnind îl înconjoară.
 
 
Se-nvârte ca o elice
Şi din ochi îmi dă poruncă:
„Ce tot stai”? parcă îmi zice
„Uite mingea… hai, aruncă”!

Sursa foto: http://www.criserb.com/blog/gasit-rottweiler.html