Sunt ani de-atunci…

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

De când scriam  cuprins de vrajă

Şi noaptea-ncet, într-un târziu

visam cuprins de-a poeziei mreajă

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

De ce s-a întrerupt de-odată

Izvorul cald, izvorul viu

N-aş fi crezut… hmm, niciodată!

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

Dar simt acum din nou chemarea

Şi simt din nou că vreau sa scriu

Prea lungă fost-a aşteptarea…

Sunt ani de-atunci… nici nu mai ştiu

Visam cuprins de-a poeziei mreajă

Dar simt din nou că vreau să scriu

Să fiu cuprins de-a poeziei vrajă…

Catren de toamna

 

 

                                                                           E toamnă din nou în grădină

                                                                           Şi boabe de struguri sunt mii                                             

                                                                           Şi soare şi frunze se-mbină

                                                                           Cu coşuri umplute în vii…

Poveste in oglinda

e greu să vezi că timpul
se scurge-ncet şi iată
te uiţi iar la oglindă
şi crezi că nu-i curată
chipul ce vezi acolo
familiar iţi pare
sunt totuşi eu, aievea,
sau poate mi se pare…?

zâmbeşti apoi …
şi chipul pare
ca totuşi e al tău…
ce-asemănare!
din zâmbet se revarsă
lumină caldă care
imbracă totu-n aur
sunt eu, nu mi se pare!

Oglinda mincinoasă
iar tresare
o laşi… şi-ti spui acum
ce importanţă are?
maturitatea este
aşa… o carapace
ce sufletul imbraca
si diferenţa face…

…Şi ce dac-am dispărut?

 

 

 

…şi ce dac-am disparut

aşa… de-odat’ din blogosferă?

eu cred că nimeni n-a ştiut.

Şi mă întreb cum de-am crezut

prietenii că mă preferă…

 

🙂

Şuetă de toamnă…

Sursa foto: http://www.infogradina.ro/plante-decorative/plante-decorative-cu-flori/crizantema-floarea-de-aur/192/

Inspiraţie (prima strofă) : maminineta – comentariu la postul meu precedent „Poveste de toamnă„

Toamna ta sau toamna noastră
La Sătmar sau Băileşti
Crizanteme pune-n glastră
Toamnă, tu ne uluieşti!

Crizantemele-n grădină
La şuetă se adună
Iar cea galbenă suspină:
– Vine iarna, nu-i a bună!

Îşi ridică capul doamna
Cea cu albă pălărie:
– Fetelor, a noastră-i toamna
E motiv de bucurie

– Toată vara suspinat-am:
„Ce frumoasă-i gradiniţa!”…
Florile ce admirat-am
S-au uscat…la fel şi viţa

Nu fiţi triste, voi surate
Ia priviţi… mândreţe mare
Toamna nu-i pe terminate
Ridicaţi capul în soare!

Când natura parcă-i moartă
Si când vântul suflă tare
Noi avem o altă soartă
Devenim înfloritoare…

Poveste de toamnă

Sursa foto:http://ionut.toateblogurile.ro/2009/09/21/toamna-sufletului-meu/

 

de<al2lea>

Soarele spre munţi coboară

Ceru-i minunat spre seară

Nostalgii de astă-vară

În suflet ţi se strecoară.

 

 

Vântul bate şi-nfioară

Răsucită sus, pe creangă

Frunza roşie ce parcă

Se transformă într-o… barcă.

 

 

Pe când vântul se-nteţeşte

Vâjâind prin crengi golaşe

Frunza-ncet pe vânt porneşte

Roi de frunze să îngroaşe.

 

 

Zbor de fluturi par spre seară

Vântu-n cercuri se roteşte

Le ridică, apoi coboară

Soarele încet, roşeşte.

 

 

Sub cireş îmbujorate

Poposesc frunzele toate

Şi îşi spun ca-ntre surate

Lungi poveşti de vremi uitate.

 

 

Mă aşez încet pe frunze

Să ascult poveşti de toamnă

Însă şoaptele-s confuze

Lord la joacă mă îndeamnă.

 

 

Cu năsucul ca de smoală

Umed, rece, se strecoară

Printre frunzele ce zboară

Şi foşnind îl înconjoară.

 

 

Se-nvârte ca o elice

Şi din ochi îmi dă poruncă:

„Ce tot stai”? parcă îmi zice

„Uite mingea… hai, aruncă”!

Sursa foto: http://www.criserb.com/blog/gasit-rottweiler.html

Prefix

de<al2lea>

Prefixul este cum se zice

O cifră nouă-n cap de zece

Şi bucuros vă spun aice

Ca am parcurs vreo cinci  încoace

În doisprezece am schimbat prefixul

Şi mă gândesc acum… ce bucurie!

Şi făr-să vreau apuc în mână pixul

Să povestesc a vieţii feerie.

Trăiesc din plin, iubesc pe Primadona

Pe „Micul prinţ”, cu-a lui prinţesă mică

Şi-al vieţii val străbat ţinând timona

Privesc în viitor fără de frică.

 

De vreţi să ştiţi…

de<al2lea>

De vreţi să ştiţi cum ştiu că vine vara

Să ştiţi c-observ că tot cireşul s-a-nroşit

 

 

De vreţi să ştiţi cum ştiu că vine vara

Sa ştiţi c-observ că trandafirii-au înflorit

 

De vreţi să ştiţi cum ştiu că vine vara

Lămâiul meu cu flori s-a-mbogăţit

 

 

De vreţi să ştiţi cum ştiu că vine vara

Miros de caprifoi s-a răspândit…

 

Mâna Maicii Domnului (caprifoi)

Lord

Lord

de <al2lea>

 

Cu ochi limpezi, de cărbune

Şi cu blana neagră, groasă

Din privire parcă-ţi spune:

„- Brrrr, ce iarnă friguroasă!”

 

Ar veni în casă dacă

L-ai lăsa şi parcă-ţi cere

Să te-nduri să-l laşi oleacă

Doar în hol, să-i faci plăcere.

 

Încetuţ uşa împinge

Şi strecoară o lăbuţă…

Te priveşte şi te-nvinge

Cu doi ochi de cafeluţă.

 

Ce să-i faci? Îl laşi în casă

Şi porneşte dând din coadă

„-Voie este lângă masă?”

Stând pe loc, parca te-ntreabă…

 

„- Stai cuminte, nu se poate!

Ia stai jos, că mama vine

Şi-o să-ţi dea un pic de lapte

Şi-un „bombon” cu vitamine…”

 

Iubire interzisă

de <al2lea>

Noapte-albastră se aşterne

Peste lumea îngheţată

Luna se trezeşte-alene

Jos, sunt codrii ca de vată

 

Peste dealuri, ceaţa deasă

Cade-ncet, natura-mbracă

De pe cer, luna să-i ţeasă

Un veşmânt de promoroacă

 

Vântul şuieră întruna

Şi voios porneşte jocul

Zboară sus, atinge luna

Bucuros să-i simtă focul

 

„- Doamna mea, privesc la tine

De un timp şi-mi creşte dorul

Iată, nu ma pot abţine

Şi te-ntreb: primeşti amorul?”

 

Însă luna-i ca de gheaţă

Ea pricepe-a lui dorinţă

Şi zâmbind, îi spune-n faţă:

„ – Ce vrei tu, nu-i cu putinţă!

 

Eşti frumos, viteaz, şăgalnic,

Măgulită sunt de-amorul

Ce-mi arăţi, dar e zadarnic…

Vei zbura… şi-am să-ţi duc dorul.

 

Lumea mea de sus e rece

Suflul tău mi-aduce-aminte

Cum că vântul vine, trece

Nu poţi crede-a lui cuvinte”.

 

Vântul trist în jos se-avântă

Suflu-i rece codru-ngheaţă

Numai brazii îi ascultă

Plânsetul de dor, în ceaţă.

 

Zboară peste lacu-n care

Luna rece se-oglindeşte

Roi de stele-n urmă-i pare

Un alai ce-l însoţeşte

 

Obosit şi trist loveşte

Geamul cald la o căsuţă

Unde focul încălzeşte

Un fecior şi-a lui drăguţă.

 

Şi privind cu jind la junii

Fericiţi ce se sărută:

„ – Doamne, ce noroc au unii!”

Şi-n codru-napoi se-avântă…