by al2lea
Un copil se tot întreabă: Doamne, cum se poate oare Cerul ca să cearnă iară Mii de stele căzătoare?
Face-un pas, apoi ascultă… Zâna albă îi şopteste: Taina iernii-i neştiută Vino, hai şi bulgăreşte!
Şi copilu-ntinde mâna Şi-i uimit că poate prinde O steluţă… şi-ncă una… Bucuria îl cuprinde.
Fericit stă şi priveşte Roiul alb de stele care Îl îmbie să se joace Nu să meargă la culcare.
Mama-n prag îl strigă dulce: Vino iute, acuşi-acuşi Iarna încă nu se duce Mâine mergi la săniuş…
Iata ce propun mamicilor si bunicilor care se ocupa in mod special de crearea atmosferi de Craciun: Calendarul Advent.
Cine nu a auzit de calendarul Advent? Fara acesta nu este atmosfera de Craciun in familiile germane.
Suntem de multe ori tentati sa ne uitam traditiile si sa imprumutam traditiile altor popoare (de exemplu: Ziua Indragostitilor, Halloween, etc.). Ceea ce va propun eu este legat de o traditie veche germana, datand din secolul al XIX-lea. Este una din traditiile care cred ca ne poate aduce un plus de bucurie in perioada de dinaintea Craciunului atat celor mici cat si celor mari deopotriva.
Iata pe scurt, istoria calendarului: in acele timpuri stravechi, pe dosul usii sau pe perete erau desenate cu creta linii care reprezentau zilele ramase pana in ajunul de Craciun. Copii stergeau cate o linie in fiecare seara, tinand minte in acest fel cate zile au mai ramas pana la Craciun. La sfarsitul secolului al XIX-lea, au aparut 24 de imagini mici, intr-o cutie, care aratau copiilor cat timp a mai ramas pana la Craciun.
In decursul timpului traditia a fost “imbunatatita”. Au aparut imagini cu ingeri tiparite sau ingerasi din ciocolata care erau oferiti copiilor. Dupa anul 1960, avem actuala forma a Calendarului de Craciun.
Pe o bucata de panza, sunt cusuti 24 de saculeti mici, intregul sistem fiind apoi agatat pe perete. In fiecare seara parintii pun pe rand, in fiecare saculet cate o mica surpriza pentru cei mici: o bomboana, un biscuite, un ou de ciocolata, mici jucarii din plastic, etc. Conditia ca cel mic sa gaseasca ceva intr-unul din saculeti este ca el sa fi fost cuminte pe toata perioada zilei. Bucuria surprizei este enorma si nu conteaza cat de mic sau cat de valoros este darul primit. Saculetii se inchid dupa primirea cadoului si astfel se pot numara si zilele ramase pana in noaptea de Ajun.
Incercati… veti intra in atmosfera Craciunului cu mult timp inainea Noptii de Ajun. Bucurati-va alaturi de cei mici…
Craciun Fericit!
A: asta e imaginea mea din adolescenţă… sau din copilarie? nu mai ştiu…
A: când mă gândesc la acele clipe, sunt fericit
A: eram numai eu, câmpul necosit, vântul prin brazi şi cerul senin… eu priveam la norii albi şi-mi imaginam chipuri…
A: forme ciudate, balauri şi zâne, bătrâna olandeză cu saboţi din lemn şi câte şi mai câte…
A: nu cred că eram “ciudat”
O: erai om
A: eram numai îmbătat de natură…
A: plecam întotdeauna cu tristeţe de acolo
A: era locul meu de taină
O: şi acum nu poţi să mergi pe un câmp să te laşi în iarbă?
A: nu e acelaşi lucru… nu e ca locul meu de pe vârful dealului, cu oraşul la picioarele mele. Eu, cu mine şi cu natura…
A: să mă duc acolo ? acum?
A: nu ştiu…
A: mi-e frică să mă mai duc acolo
A: acum sunt prea ocupat
O: dar ocupatul ăsta e relativ, gaseşti o zi ocupată mai puţin. sunt sigur că există
A: locul meu e foarte departe
A: la 600 de km
O: ioi ce departe!
A: când mă duc acolo, atâtea sunt de făcut că nu apuc niciodată să mă bucur de el
A: şi ştii ce mi-e frică?
O: ?
A: mi-e frică sa constat că nu-l mai găsesc…
A: că civilizaţia mi l-a stricat
A: că sunt garduri sau ce ştiu eu ce proprietăţi
O: vile, case mari.
A: că voi avea o imagine alta decât o ştiu eu
A: ar fi trist…
A: …am copilărit în Câmpulung Muscel
A: oraş de munte
A: sau de dealuri…
O: eu am campat cortul între Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş
A: cel mai înalt deal, Măţău, este în Câmpulung. Peste 1000 de metri
A: ai campat pe muscele, cum s-ar zice…
A: şi… acum înţelegi?
O: ştiu cum e zona
O: da, înţeleg…
A: înţelegi ce imagine am în suflet?
O: înţeleg doar într’un fel…în felul meu.
A: şi… ia să te văd… cam ce înţelegi?
A: 
O: zona e superbă.
A: aşa e
O: şi m’a lăsat cu urme adânci chit că am stat doar o noapte.
A: închipuie-ţi că eu am plecat de acolo într-un oraş de câmpie
O: asta e mai dureros
O: 
A: Am stat într-o casă pe dealul din partea dreaptă a oraşului, cum mergi dinspre Braşov spre Piteşti.
A: Eram înconjurat de natură
A: în faţă gradini şi mai jos, oraşul (în 5 minute erai în centru)
O: dar de atunci multe s’au schimbat?
A: …în stânga un parc enorm… parcul Ştefănescu
A: în spate, pădure
A: cu de toate: mure, fragi, zmeură… tot ce voiai – ciuperci, mii de flori
A: dar nu aici era locul meu
A: locul meu era deasupra, sus, sus, pe deal…
A: acolo era liber… vedeam oraşul, munţii, brazii…
A: aşa să-ţi închipui că parcul era enorm, mai mult sălbatic
A: partea dinspre oraş era cu alei străjuite de castani bătrâni sub care erau bănci…
O: …frumos
A: te-am plictisit…
O: nu
O: mă gândeam cum eu …
A: esti politicos…
O: …cum eu găsesc plăcere în lucruri mult mai seci, eu nu am parte de peisajul pe care îl descrii
O: dar dacă aş fi trăit şi eu în zona de munte…
A: toate la timpul lor
O: şi ce a mai rămas din tot ce mi’ai zis? Mai e un parc sălbatic acolo?
A: mai e, dar nu ştiu cât de sălbatic
A: ai mei s-au mutat la bloc
A: Casa în care am stat a fost luată de foştii proprietari şi au modificat-o
A: pâna şi grădina din fată, şi gardul…
A: iţi dai seama ? Au tăit părul sub care puneam vara şezlongul şi citeam…
A: aşa că… mi-e frică să mă duc mai sus, spre locul meu… dacă nu mai e?
O: acum te înţeleg
A: ar fi o ruptură şi o durere de nedescris
A: locul meu de joacă era parcul şi pădurea. Când trebuia să vin la masă, striga mama: Adiiiiii….
A: de multe ori nu răspundeam. Imi plăcea să mă strige.
O: ))
O: ce tare e asta!
A: Atunci sărea şi bunica: măi, Adi, măi… hai acasă măiiii…
A: răsuna pădurea
A: veneam atunci în fugă.
A: mă furişam cu emoţie pe lângă vacile lui Călcâi (aşa se numea proprietarul) de care mi-era frică. Parcă aveau ceva cu mine…
A: săredam pârleazul, treceam peste pârâu şi în 3 minute eram în curte… doar alergam la vale
O: aveai pârleaz?
A: da
A: eram în centrul oraşului, dar parcă deasupra mea începea satul…
A: trebuie să vezi, nu ştiu să explic
A: Oraşul, practic, se termina la mine acasă
O: “Eram în centrul oraşului, dar parcă deasupra mea începea satul”
O: frumos ai spus asta
A: mai erau case şi mai sus, pe deal, dar pădurea era sălbatică. Se pare că era proprietatea cuiva
A: în fiecare seară, vara, cineva cânta din frunză…pe deal
A: ascultam fascinat
O: incredibilă imaginea
O: ” În fiecare seară, vara, cineva cânta din frunză…pe deal”
O: ce frumos ai spus!
A: când m-am făcut mai măricel şi mai curajos, am plecat spre locul de unde se auzea “doina” cântată din frunză. Era o melodie tristă…dar frumoasă
A: te pătrundea adânc, adânc, în suflet, pentru totdeauna
O: Adrian, tu spui ca nu ai talent aşa mult…dar te inşeli
A: Nu eu scriu… e sufletul meu
A: eu doar apăs nişte taste
O: …..
A: Era un moşneag, cu părul alb, cu pălărie, cu zâmbetul pe buze…
O: :))
A: M-a poftit să mă aşez.
A: Nu am scos nici un cuvânt. Nu am vrut să stric momentul… A lăsat capul pe spate, a închis ochii şi a început să doinească… se auzea tare, tare, un sunet minunat, parcă din altă dimensiune…
A: a observat că stau cu gura căscată…
A: mi-a aratat frunzele lui din care cânta
A: erau într-un borcan, parcă ar fi fost la murat. Mi-a pierit curiozitatea de a încerca şi eu să suflu în frunză
A: deh… copil de la oraş…
O: : )
O: dar cânta din aceleaşi frunze?
A: avea mai multe
O: nu era mai uşor să tot rupă alta?
A: nu ştiu din ce copac le lua
A: dar le ţinea într-un borcan
A: probabil că trebuiau tratate cumva, nu mă pricep
A: mi-a cântat până când soarele începea să se lase roşu, spre apus…
A: m-am ridicat şi am mulţumit… bătrânul a zâmbit şi mi-a zis: să fii iubit, taică
A: am ştiut că voi ţine minte toată viaţa episodul ăsta
O: ce frumos spui…
A: în alte seri, îl ascultam din curte… ştiam cine e şi că îmi cântă mie… aşa ziceam eu…
Anul acesta, prima de sărbători a bugetarilor se va acorda mulţumită unui împrumut obţinut de guvernul Boc de la o bancă din Botswana.
În mod sigur, împrumutul, ca şi prima, vor fi în moneda naţională a Botswanei. Prima se va acorda în funcţie de merite, categorii de meserii, sau riscuri de îmbolnăviri profesionale, astfel:
Pentru personalul cu studii medii…
Pentru cei cu studii superioare…
La care se adaugă pentru personalul din învăţământ un spor în valoare de…
iar pentru personalul din sănătate sporul va acoperi şi riscul ridicat de îmbolnăvire cu virusul AH1N1. Sporul ce se va acorda este în valoare de…
Sărbători fericite!
Hai breeee… nu vă faceţi că vă e lehamite. Că asta e frumuseţea la alegeri. E ca şi cum ai urmări BINGO. Stai, aştepţi cu gura căscată să iasă preferatul tău. Cu toate că zici că nu-ţi pasă, tot ai anumite preferinţe. De exemplu, unii se uită cum arată candidatul, dacă “calcă a preşedinte”, dacă face scandal, e ironic sau om serios. Nu avem de unde să ştim ce va face, adică dacă vom caştiga la BINGO, dar votăm, sperăm în marele câştig…
…şi mai sperăm să nu primim apoi, asta:
Iata cateva definitii noi ale unor termeni vechi…
PRUDENT: pasta de dinti cu extract de prune MONOLOG: olog de un picior BIOLOG: olog de ambele picioare SEXOLOG: olog de sase picioare???
MANIPULARE: manevrarea penisului cu ajutorul mainilor
ATATAT: fara sani
AMANAT: fara maini
INCHINARE: transport catre China
INVINUIRE: procesul de fermentare a mustului
INFOCARE: transformare in foca
GHINIOANE: varianta moldoveneasca pentru “Bine Ioane”
IMPRASTIERE: rezultatul procesului prin care betivii se fac prastie
BIZAR: zar dublu
MACEL: mac mic
MICROSCOP: scop marunt
INVIORAT: prevazut cu vioara
LESINA: pe unde merge “le trenul”
MERITORIU: teritoriu ocupat de livada cu meri
RATEU: pateu din carne de rata
PS (pe sleau): definitiile nu-mi apartin…
PS1: Completari din partea Cellei si Mirelei (cu multumiri):
APOI=apa mare
Toata lumea ii zice “Leapsa”. Eu stiu din copilarie ca jucam “Prinsea”. Adica jocul in care un copil fugea dupa altii si incerca sa-l prinda. Sau macar sa-l atinga. Adica era vorba de un “alergator” si mai multi “alergati”. Pentru ca tu “alergat” sa nu devi “alergator” trebuia sa nu te lasi prins sau atins. Pentru asta s-au inventat diferite variante ale jocului: “Prinsea pe starcite” sau “Prinsea pe ouate” (adica cel alergat trebuia sa se “starceasca” (aseze) ca si cum s-ar oua daca exista pericolul sa fie atins de alergator), “Prinsea pe cocotate” (adica cel alergat trebuia neaparat sa se cocoate pe gard, pom, bolovan sau orice obiect care era mai sus decat nivelul solului), sau “Prinsea pe animale” (cand trebuia sa rostesti repede un nume de animal, mereu altul daca erai de mai multe ori in pericol). Acum realizez ca Leapsa e tot un fel de prinsea, adica dupa ce o primesti, trebuie sa o dai la altul… Asa ca ma grabesc sa onorez leapsa primita de la Maminineta:
,,cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni “creatori de conţinut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influenţă etc). Talent la taste, aşadar.”
Mami, tu esti una din preferatele mele. Te nominalizez desi am primit leapsa de la tine. Stilul tau ma inspira sa-ti raspund in versuri sau mai nou, sa scriu si eu cate o poezie. Apoi Nea Costache care stie sa povesteasca povesti inspirate din viata de la tara, cu un grai neaos oltenesc. Apoi Alin, care e Pamflezistul si care ma bine-dispune de cate ori ii citesc creatiile. Si scrie pamflete din ce in ce mai bune. Weiter so, Alin! Nenea Iancu, cu poeziile si proza lui gastronomica minunata. Am invatat multe secrete ale bucatariei de la tine, nene Iancule. Nu am s-o uit nici pe Mirela, care ne imbata cu parfumurile franzuzesti si nu numai, dar nici pe Trexel “sa mori tu”, vecinul meu scump la vedere. Pe Satmareanca nu o nominalizez. Uite asa! Ca nu prea mai scrie ca e ocupata sa dea mana cu persoane importante… nu spun nume. Vania, este la fel de aproape de sufletul meu ca si Nea Costache. Scrierile lui ma bucura de fiecare data, desi sunt cam puturos la comentarii… Deci “Prinsea” merge mai departe si sa nu incercati sa va starciti sau sa va cocotati sau sa-mi ziceti in vreun fel, ca nu am nici coarne, nici nu mormai nici nu arat ca alte animale…
Sunt numai eu, cu cel de-al2lea blog al meu…
de <al2lea>
Vantu-o ia, o poarta-n brate Si-o aseaza-ntre surate Cand pe cer, un stol de rate Se grabesc spre tari uitate
Codrul si-ambracat vesmantul Colorat, apoi in soapte Vantu-acopera pamantul Cu un strat de frunze moarte
Un stejar batran priveste La minunea colorata Veveritei ii sopteste: “Toamna asta-i minunata!”
Şi dacă se îmbolnaveşte Primadona… nu ştiu ce le fac ăstora care ar trebui să dea bani pentru sănătate! Le fac… le fac mustăţi pe Bannerele electorale, fir-ar mama lor a dracului! În toamna asta, de la începutul sezonului rece, Spitalul Judeţean II, adică fostul Municipal, nu are încălzire. Primadona e de gardă azi şi e îngheţată bocnă. Îi îngheaţă mâinile pe instrumente.
Din vară se vorbeşte de înlocuirea cazanului, dar banii nu sunt, numai în buzunarele celor care fac campanie electorală. Băse are Bannere cat blocul, din care ne priveşte “ocrotitor” cum trăim bine! Aşa ceva nu poate fi adevărat! Stau bolnavii în pat cu pătura peste cap. Cum e posibil, să se întâmple aşa ceva?
Cine trebuia să aloce banii şi nu a făcut-o? Ce zice Consiliul Judeţean şi Primarul de treaba asta?
Cui îi pasă că medicii se îmbolnăvesc în spital? Cui îi pasă de bolnavii care dârdâie sub pătură? Cui, domnule Primar? Puteţi dormi noaptea ştiind că într-unul din spitalele municipiului pe care îl conduceţi bolnavii suferă, pe lângă boală şi de frig? Cum ar fi domnule Primar să fiţi operat în gardă de un medic cu mâinile ca de gheaţă tremurând şi el şi dumneavoastră de frig?
Acuma, în afară de medicamente, trebuie să-şi aducă bolnavul şi calorifer electric ca să nu-i stea inima. Mai ales la Cardiologie. Ca să nu mai vorbim şi de secţiile chirurgicale din spital.
De-amar! Halal să vă fie domnilor conducători!
 | al2lea on Noapte de iarnă |
| al2lea on Noapte de iarnă |
| al2lea on Noapte de iarnă |
 | Trexel on Noapte de iarnă |
 | Adrian SM on Noapte de iarnă |
